Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629
Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629

Liceul „Ioan Slavici”, în sărbătoare


   Liceul Teoretic „Ioan Slavici” din Panciu aniversează, astăzi, 66 de ani de existență. Evenimentul va fi marcat în cadrul manifestărilor care se vor desfășura sub genericul „Ziua Liceului Ioan Slavici”. Acestea vor debuta la orele 10.00, la Casa de Cultură, cu festivitatea dedicată împlinirii a 66 de ani de la înființarea liceului. Din rândul invitaților vor face parte, alături de actuala generație de elevi și cadre didactice, oficialități locale, foști profesori, precum și absolvenți ai instituției de învățământ. Cu acest prilej, vor fi lansate și cărțile „Istoricul orașului Panciu”, semnată de Mihai Liviu Adafini și „Scrisori către Eminescu – Poem”, de George Pătrășcanu.
   Ulterior, elevii și profesorii îl vor comemora pe scriitorul Ioan Slavici, la parastasul care va avea loc la mormântul acestuia, din cimitirul Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. Astăzi se împlinesc 165 de ani de la nașterea lui Slavici. După-amiază, invitații și cadrele didactice vor fi invitați la o masă festivă ce va fi organizată la un restaurant din oraș, iar începând cu orele 19.00, elevii vor participa la o seară distractivă, în care se vor bucura de muzică pe toate gusturile, vor putea face karaoke sau să participe la un concurs de dans în pereche, în urma căruia echipele câștigătoare, stabilite de un juriu, vor fi recompensate cu premii surpriză.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?