Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Ce trebuie să faci ca să obţii CAZIERUL JUDICIAR


   Eliberarea certificatului de cazier judiciar se face pe loc în zilele de luni, marți, joi și vineri între orele 08.30 – 11.00, pentru persoanele care nu figurează cu cazier judiciar. Persoanelor care sunt cunoscute cu cazier judiciar și care au depus cererile în zilele menționate între orele 8.30-11.00, documentul le este eliberat în aceeași zi, în intervalul orar 14.00-16.00.
   Miercurea, programul de funcționare este între orele 14.00-18.00. În acest interval orar se primesc cereri și se eliberează certificate de cazier judiciar pe loc pentru persoanele care nu figurează cu cazier judiciar, iar pentru cele care depun documentele și sunt cunoscute cu cazier judiciar se vor elibera a doua zi, între orele 14.00 – 16.00.
   Certificatul de cazier judiciar se obține de la polițiile județene (de la loc de naștere, domiciliu sau cu viză de reședință). Solicitanții trebuie să aibă asupra lor actul de identitate (buletin de identitate, carte de identitate, carte de identitate provizorie, pașaport), timbru fiscal în valoare de 2 lei (de la oficiile poștale sau taxă de timbru în valoare de 2 lei, achitată la Primărie) și taxă eliberare certificat de cazier judiciar în valoare de  10 lei (se achită la Direcția Generală a Finanțelor Publice Vrancea).
   Certificatul de cazier judiciar se poate obține și prin împuternicit, care va anexa la documentele enumerate anterior procura în original întocmită la notariat și copia de pe actul de identitate al împuternicitului.
   Persoanele domiciliate în străinătate pot solicita certificatul de cazier judiciar prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare române din țara unde se află.

Eliberarea certificatului de cazier judiciar pentru persoana juridică

   În cazul persoanelor juridice, cererea se depune la unitatea de poliție pe raza căreia societatea are înregistrat sediul social, sucursala sau filiala. Dacă persoana juridică nu are sediul social pe teritoriul României, cererea se va depune prin reprezentant legal la unitatea de poliție pe raza căreia domiciliază reprezentantul legal al persoanei juridice.
   Eliberarea certificatului se face pe baza următoarelor documente: cerere tip, dovada că deponentul este reprezentantul legal al persoanei juridice solicitante, copie de pe actul de identitate al reprezentului legal al persoanei juridice solicitante, certificat constatator (de la Registrul Cormețului eliberat în ultimele 30 zile de la data depunerii actului ), pentru asociații străini nerezidenți – copia actului constitutiv al persoanei juridice române care solicită eliberarea documentului din care să rezulte calitatea de asociat; chitanța de achitare a taxei de 10 lei (de la Direcția Generală a Finanțelor Publice Vrancea), timbru fiscal în valoare de 2 lei (de la oficiile poștale sau taxă de timbru în valoare de 2 lei de la Primăria Focșani ).
   Pentru cetățenii străini care soli¬ cită certificat de cazier judiciar pentru persoană fizică, cât și pentru persoană juridică, depunerea documentelor se face zilnic între orele 08.30 – 11.00 , iar eliberarea se face în 3 zile lucrătoare de la data depunerii între orele 14.00 – 16.00.

Rectificarea datelor

   Persoana care figurează în evidența cazierului judiciar poate cere rectificarea datelor înscrise sau a notărilor provizorii, dacă acestea nu corespund situației reale ori înregistrarea lor nu s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale. Certificatul de cazier judiciar are valabilitate 6 luni de la data eliberării și poate fi folosit numai în scopul pentru care a fost elaborat.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?