Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621

Absolvent al Colegiului Unirea, la Gala Studenţilor din Străinătate


   Cristian Mihai Munteanu, absolvent al Colegiului Național „Unirea”, promoția 2011, va fi invitat de onoare al Galei Studenților Români din Străinătate, pe 8 ianuarie. Evenimentul va fi găzduit de Palatul Parlamentului. În prezent, Cristian studiază matematica la Jacobs University din Germania și reprezintă cu succes atât Focșaniul cât și România, dincolo  de granițele țării.
   Un tânăr ambițios, muncitor, dar și rațional, Cristian Mihai Munteanu redescoperă în fiecare zi pasiunea pentru matematică, materie care acum face parte din viața sa. Visează ca într-o bună zi să le predea și altora matematica și să îi ajute să descopere știința cifrelor. „Fiind în același timp pasionat de filozofia existenței umane, îmi place să cred despre mine că sunt un căutător al înțelesurilor din spatele teoremelor pe care le demonstrez. Acum matematica a devenit pentru mine mult mai mult decât un obiect de studiu, este un stil de viață. O fac de când mă știu și mă fascinează pe zi ce trece din ce în ce mai mult. Autorul meu favorit este Antoine de Saint Exupery”, se descrie Cristian Mihai Munteanu pe site-ul Ligii Studenților Români din Străinătate.
   Tânărul îmbină dragostea pentru matematică cu cea pentru lectură, filozofie și eseistică. Din pasiune scrie și eseuri pe care le postează pe blogul său http://mihaihai.blogspot.com. „Îmi place atât de mult tocmai pentru că folosesc idei abstracte pentru a explica lucruri umane inexplicabile. Am fost atât de inspirat de ideea aceasta încât am început propriul meu blog în care scriu eseuri”, scrie Cristian.
   Gala Studenților Români din Străinătate este un eveniment de tradiție. În cadrul acestei gale, membrii juriului vor evalua activitatea a peste 200 dintre cei mai buni studenți români care studiază în străinătate. Lista completă a finaliștilor, în funcție de categoria pentru care au candidat și orașele de proveniență, este disponibilă pe http://gala.lsrs.ro/gala-lsrs/gala-2013/finalisti/. Focșăneanul Cristian Mihai Munteanu candidează la secțiunea „Europa Universitar”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?