Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Proprietarii de cabane fug de impozitele fiscului


   Niciun proprietar de cabană din Soveja sau Lepșa nu s-a înregistrat la Fisc în cursul anului trecut pentru a plăti impozit pentru turiștii cazați. Cu toate acestea, Direcția Generală a Finanțelor Publice a majorat, pentru 2013, normele de venit pentru care trebuie plătit impozitul de 16% în cazul persoanelor care își închiriază locuințele turiștilor. Pentru localitățile arondate Administrației Financiare Panciu, printre care și Soveja, norma de venit a fost stabilită la 6.000 lei. În cazul persoanelor din localitățile arondate Administrațiilor Financiare Focșani și Adjud care închiriază o cameră din locuință în scop turistic în alte localități, norma anuală de venit corespunzătoare unei camere închiriate în scop turistic a fost stabilită la 6.000 și respectiv 5.000 lei.
   Este de așteptat însă ca finanțiștii să nu încaseze niciun leu pentru aceste contracte, ținând cont de situația întâlnită anul trecut. „În anul 2012 la nivelul DGFP Vrancea nu au fost înregistrare cazuri de contribuabili care au depus declarații pentru veniturile realizate din închiriere în scop turistic în cazul depășirii numărului de 5 camere în cursul anului  fiscal”, au precizat reprezentanții Fiscului vrâncean.
   Conform legislației în vigoare, vrâncenii care închiriază camere turiștilor la Soveja sau Lepșa, trebuie să declare suprafața locuințelor și dacă sunt dotate cu apă și canalizare proprie. Descrierea camerelor ce sunt închiriate turiștilor, respectiv Fișa Capacității de cazare, este atașată declarației 220 care trebuie depusă la ghișeele Fiscului.
   Potrivit finanțiștilor, trebuie să depună această declarație vrâncenii care obțin venituri din închirierea în scop turistic a camerelor din locuințele proprietate personală. Aceștia trebuie să opteze fie pentru plata impozitului la norma de venit, fie pentru sistemul real, pe baza datelor din evidența contabilă în partidă simplă. Impozitul anual datorat se calculează prin aplicarea cotei de 16% asupra normei anuale de venit. Plata impozitului se efectuează în cursul anului, către bugetul de stat, în două rate egale, astfel: 50% din impozit până la data de 25 iulie inclusiv și 50% din impozit până la data de 25 noiembrie inclusiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?