Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

GALERIE FOTO: Asociaţia „Salvaţi o viaţă” a făcut bilanţul faptelor bune din 2012


   În anul care tocmai a trecut, membrii Asociației „Salvați o viață” au avut o activitate intensă, aducând zâmbetul pe buzele multor vrânceni. La începutul lunii aprilie a avut loc campania „Lăsați-vă semnătura pentru o faptă bună”, în cadrul căreia peste o mie de vrânceni și-au măsurat tensiunea arterială și glicemia gratuit. Această acțiune s-a desfășurat pe parcursul a trei zile, în perioada 6-8 aprilie, în Promenada Mall, fiind prezenți „la datorie” medici și asistenți medicali din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea.
   Pentru că această campanie a fost un adevărat succes, la începutul lunii  decembrie, membrii asociației „Salvați o viață” au fost prezenți din nou în centrul comercial, unde au măsurat gratuit tensiunea arterială. Pe 1 decembrie, membrii asociației au măsurat tensiunea arterială la sute de vrânceni, care s-au declarat foarte încântați de acțiune.
   La câteva zile distanță, pe 6 decembrie, membrii asociației „Salvați o viață” s-au transformat în Moș Nicolae pentru copiii instituționalizați care locuiesc în Modulul Familial „Forget me not” din Focșani. Toți cei 15 tineri, cu vârste cuprinse între 12 și 20 de ani, au primit din partea Asociației „Salvați o viață” fructe, dulciuri, dar și manuale școlare.
   Pe 10 decembrie, membrii asociației au demonstrat încă o dată că au o inimă mare și că iubesc oamenii. Încărcați cu daruri, eu au mers la o bătrână din Mircești, cu care viața a fost mult prea crudă. La cei 92 de ani ai săi, Olimpia Stoica, își împărțea sărăcia și singurătatea cu un câine. Impresionați de drama femeii, membrii asociației i-au adus o mulțime de daruri, care au făcut-o pe bătrână să izbucnească în lacrimi.
   În ultimele zile ale lunii decembrie, cu sprijinul asociației „Salvați o viață”, personalul medical din cadrul SAJ Vrancea a primit echipament nou de iarnă. Mai exact, au fost achiziționate 70 de jachete de iarnă, care sunt prevăzute și cu veste. Aceste jachete erau foarte necesare, iar bugetul SAJ nu permitea achiziționarea lor.
   Și în 2013 Asociația „Salvați o viață” va avea o activitate intensă, mai ales că pe 1 decembrie a fost demarată campania „Bucuria de a fi sănătos”, care va dura până în luna mai. Persoanele care doresc să redirecționeze 2% din venit către Asociația „Salvați o viață” trebuie să completeze o declarație, pe care o pot depune până pe 1 mai la sediul SAJ din Focșani. Codul de identificare fiscală este 27802227, iar contul bancar RO45CRCOX400100000242035.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?