Ediția: Luni 14 octombrie 2024 Nr. 6735
Ediția: Luni 14 octombrie 2024 Nr. 6735

Un vrâncean va fi operat pe cord în Germania


   Un vrâncean, care suferă de o afecțiune cardiacă ce nu poate fi tratată în țară, urmează să fie supus unei intervenții chirurgicale într-o clinică de specialitate din Germania. Anul acesta, trei persoane au beneficiat de formularul S2 E112.
   Tratarea în străinătate este posibilă prin accesarea formularului S2 E112, contravaloarea intervenției urmând a fi plătită de Casa de Asigurări de Sănătate Vrancea. Pentru a beneficia de formularul E112, pacientul trebuie să fie, în primul rând, asigurat. Pentru eliberarea acestui formular sunt necesare mai multe documente: o cerere, copie după actul de identitate, dovada calității de asigurat, dosarul medical (recomandare medicală, raportul întocmit de un medic dintr-un spital universitar sau județean, din care să rezulte diagnosticul și faptul că serviciul medical solicitat nu poate fi efectuat în timp util în niciuna dintre unitățile sanitare din țară), dar și confirmarea scrisă din partea unității sanitare din statul membru UE sau al Spațiului Economic European în care se intenționează efectuarea tratamentului.
   Formularul E112 se eliberează înainte de plecarea persoanei beneficiare în străinătate, dar poate fi eliberat și după plecarea acesteia dacă, din motive de forță majoră, nu a putut fi eliberat anticipat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?