Ediția: Vineri 11 octombrie 2024 Nr. 6734
Ediția: Vineri 11 octombrie 2024 Nr. 6734

Soluţii pentru retrocedarea pădurilor


   Fostele conduceri ale Prefecturii au avut interesul pentru ca retrocedările de terenuri să fie direcționate într-un anumit sens, acuză prefectul Cătălin Popescu. Alături de subprefectul Cristi Misăilă, și șeful de la Oficiul de Cadastru, Horia Frîncu, prefectul a discutat, zilele trecute, cu reprezentanții Corpului de Control al Romsilva despre situația retrocedărilor de pădure în localitățile vrâncene. În cadrul întâlnirii au fost discutate motivele pentru care sunt întârzieri în aplicarea legii și au fost oferite soluții pentru ca suprafețele solicitate să fie restituite celor care au dreptul. Prefectul Cătălin Popescu a explicat că a fost discutată situația din fiecare localitate unde sunt probleme sociale din cauza tergiversării și modului în care fostele conduceri ale Prefecturii au aplicat legislația din domeniu. Au fost discutate cazurile de la Mera, Paltin, Spulber, Soveja. De exemplu, în cazul solicitărilor de la Mera, se va aștepta răspunsul celor de la Procuratură deoarece în acest caz este o anchetă referitoare la mărturie mincinoasă în solicitările de pădure. Prefectul Cătălin Popescu spune că tergiversările în aplicarea legii fondului funciar, în special la retrocedarea pădurilor, se datorează modului în care au acționat fostele conduceri ale Prefecturii care au creat impresia că sunt conducătorii Comisiei Județene de fond funciar. „Cei de înainte au avut interesul ca lucrurile să fie dirijate într-o anumită direcție”, a explicat prefectul Cătălin Popescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?