Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

GALERIE FOTO: Porcul Ghiţă a ajuns în galantar


   Piața Moldovei s-a umplut ieri de tarabe cu carne de porc crescut în gospodăriile din comunele Vrancei. După ce au făcut analize amănunțite pentru carne, țăranii au putut să scoată la comercializare carnea de porc. Fiecare dintre ei a trebuit să plătească prețul pentru analize, în total 37 de lei. În paralel se fac analize și pentru pestă porcină. Å¢ăranii spun că porcii pe care i-au crescut în gospodărie nu au fost stimulați cu hormoni de creștere. „Am adus doi porci, am făcut analize la carne și putem să-i vindem fără nicio problemă. Noi   le-am dat numai porumb, tărâțe și fără concentrate, să fie ecologic”, ne-a declarat Cătălina Tătaru, din Bîrsești. Femeia spune că vine de mai mulți ani să vândă porcii pe care îi crește la stâna pe care o are. „Nu prea câștigăm foarte mult, dar dacă am sta degeaba nu am câștiga nimic”, spune femeia.
   Printre tarabe, lumea se îngrămădea ieri cu mic cu mare în dorința de a găsi cea mai aleasă bucată din porcul Ghiță. Prețurile erau cam la fel, dar se mai putea negocia câte ceva, așa ca la piață, după cum spun precupeții, în funcție de cantitatea pe care o cumpără fiecare. Carnea unificată se vindea la 16 lei kilogramul, cotlet cu os la 18 lei kilogramul, șunca 10 lei, iar pentru cei care vor să facă tobă prețul la căpățâna de porc este 8 lei kilogramul. Å¢ăranii au scos la vânzare și mațe de porc, 5 lei pentru un maț creț și același preț pentru o pungă de mațe pentru cârnați, gata curățate și spălate. „Vine lumea, am lăsat prețurile la fel ca anul trecut și văd că a început să se vândă”, spune Cătălina Tătaru.

Piața va fi deschisă până în Ajunul Crăciunului

   Conducerea Pieței a luat hotărârea ca această carne de porc să se vândă zilnic între orele 9.00-19.00, iar în Ajunul Crăciunului piața va fi deschisă până la ora 13.00. În tot acest timp, angajații Administrației Piețelor vor asigura curățenia pe tarabele pe care se vinde carnea de porc. Cele două sectoare pentru porci sunt amplasate unul în zona sectorului de brânzeturi, iar cel de-al doilea în interiorul Pieței Moldovei, în sectorul destinat obiectelor de artizanat. „Se vinde pentru că este marfă de calitate. Avem analize, se vede, carnea este ștampilată așa cum trebuie. Prețurile depind de la zi la zi, în funcție de numărul de cumpărători. Astăzi am adus un porc și mai am doi acasă pe care o să-i aduc la vânzare”, ne-a declarat Bratu Năstase, din comuna Gologanu.
   Pentru că ieri a fost prima zi în care li s-a permis țăranilor accesul în piață, numărul cumpărătorilor sau al celor care au venit doar să se informeze a fost foarte mare.
   Pe lângă alimente, oamenii puteau să își cumpere brazi, coronițe de brad, vâsc, instalații pentru pom. Oferta, în ciuda frigului groaznic, era variată, pentru că, spun piețarii, de Paște și de Crăciun sunt singurele momente în care mai cresc vânzările. Dorința de a cumpăra a aglomerat piața. La orele prânzului cu greu se mai putea găsi un loc de parcare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?