Atunci când citim sau când vorbim cu noi înșine pentru a reflecta asupra unei chestiuni, creierul nostru generează o impresie sonoră pe care el o interpretează la fel ca pe o voce exterioară adevărată, afirmă cercetătorii francezi. Cu toții cunoaștem acea mică voce interioară care ne însoțește pe parcursul zilei și în gândurile noastre. Însă originea ei și felul în care ea este percepută de către creier erau încă învăluite în mister.
O echipă de experți de la Centrul de Cercetări în Åžtiințe Neuronale din Lyon și de la Centrul Medical Universitar din Grenoble a ridicat puțin din „voalul” care acoperă acest fenomen straniu, într-un studiu publicat în The Journal of Neuroscience. Pentru acest experiment, cercetătorii francezi, coordonați de Jean-Philippe Lachaux, directorul departamentului de cercetare de la INSERM, au monitorizat patru adulți care sufereau de o formă severă de epilepsie. Acești pacienți trăiau, în timpul tratamentului și în perioada de monitorizare medicală, cu electrozi implantați în creier, iar grație acestei tehnici medicii puteau să obțină semnale excelente pentru encefalogramele realizate.
După ce au reperat în cortexul auditiv zona care reacționa la sunetul vocilor exterioare, exprimate în mod real, cercetătorii le-au cerut voluntarilor să citească, în liniște, un text pe ecranul unui monitor, fără să le ofere alte instrucțiuni. Rezultatul: zona din creier care analizează vocile exterioare se activa și în timpul lecturii silențioase, semnalând o „gândire verbalizată”.
„Pentru prima dată, grație acestui studiu, am putut «să vedem» în timp real urma lăsată în creier de această mică voce interioară”, a declarat Jean-Philippe Lachaux. „Nu ne așteptam să o descoperim, pentru că este vorba de un fenomen imaterial. Creierul creează sunetul pornind de la nimic, la fiecare cuvânt”, a adăugat el.
Cea mai probabilă dintre ipotezele formulate de savanții francezi este aceasta: asocierea dintre sunete și cuvintele pe care învățăm să le pronunțăm atunci când suntem copii, când începem să vorbim, iar apoi când începem să citim cu voce tare devine un automatism care persistă pe parcursul întregii vieți.
