Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629
Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629

VIDEO şi GALERIE FOTO: Noii parlamentari au primit certificatele constatatoare de la BEJ


   Cei zece parlamentari de Vrancea au primit, ieri, certificatele constatatoare. Documentele au fost înmânate de președintele Biroului Electoral Județean, judecătorul Mariana Croitoru. „Campania electorală și alegerile generale s-au desfășurat corect, conform legii”, a spus președintele BEJ Vrancea, Mariana Croitoru. Uniunea Social Liberală a câștigat, prin votul majoritar al cetățenilor, toate cele opt mandate de parlamentar din Vrancea. Cele două mandate în plus au fost obținute de candidații PP-DD și ARD la redistribuire.

   Președintele Biroului Electoral Județean (BEJ), judecătorul Mariana Croitoru, a înmânat, într-un cadru festiv, în Sala Mare a Consiliului Județean Vrancea, certificatele constatatoare celor 10 parlamentari rezultați în urma alegerilor generale din data de 9 decembrie.
   Uniunea Social Liberală a câștigat toate cele șase mandate de deputat și două mandate de senator din Vrancea. Candidații USL au obținut 77.639 de voturi la Camera Deputaților, respectiv 62,2%, și 79.751 de voturi pentru Senat, respectiv 63,9%. 
   Potrivit rezultatelor finale publicate de BEJ, viitorii senatori de Vrancea sunt Petru Filip și Cristian Dumitrescu. Deputații aleși de vrânceni sunt Miron Mitrea, Angel Tîlvăr, Victor Roman, Ciprian Nica, Nini Săpunaru și Laurențiu Å¢igăeru Roșca. În urma redistribuirii, au mai fost declarați deputați Neagu Murgu-PP-DD, de pe locul doi, și Florin Secară-PDL, de pe locul trei.
   Președintele BEJ Vrancea, Mariana Croitoru, a ținut să mulțumească tuturor colegilor din BEJ, instituțiilor implicate, reprezentanților partidelor, candidaților pentru campania electorală curată pe care au dus-o, dar și pentru faptul că nu au fost semnalate încălcări ale legii electorale. Aceasta a precizat că alegerile generale s-au desfășurat corect, conform legii. „Am finalizat activitatea electorală prin depunerea proceselor verbale și am depus la Biroul Electoral Central rezultatele alegerilor generale din Vrancea. Lucrurile au decurs în firescul lor, în sensul că circumscripția noastră nu a avut contestații și nu am avut parte de nereguli în procesul electoral. Încheiem această activitate cu înmânarea certificatelor doveditoare ale alegerii pentru Senat și Camera Deputaților. Ca și concluzie finală, aceste alegeri, în opinia mea, s-au desfășurat foarte bine și corect”, a afirmat președintele BEJ Vrancea,  Mariana Croitoru.
   Prefectul de Vrancea, Cătălin Popescu, s-a declarat mulțumit de modul cum au decurs alegerile generale. „Sunt mulțumit pentru că din punct de vedere tehnic alegerile s-au desfășurat în condiții extraordinar de bune”, a spus prefectul Cătălin Popescu. 

Noii parlamentari spun că îi vor reprezenta cât pot de bine pe vrânceni

   După înmânarea certificatelor constatatoare, noii parlamentari au declarat că vor face tot ce ține de ei pentru a-i reprezenta cât mai bine pe cetățenii care i-au învestit cu încrederea lor. „Vreau să le mulțumesc din nou vrâncenilor care au avut încredere în mine, în proiectele mele și ale USL. Va trebui să le arătăm românilor care ne-au votat că le merităm încrederea. Prioritatea noastră este crearea locurilor de muncă pentru ca oamenii să aibă un venit cât mai mare și să trăiască mai bine. Cred că aceasta este provocarea pentru perioada următoare”, a afirmat deputatul Victor Roman.
   Deputatul Angel Tîlvăr a spus că prio-ritare vor fi dorințele oamenilor pe care împreună cu colegii săi, va încerca să le transforme în legi. „Noi nu vom face altceva decât să ne îndeplinim mandatul și anume de a lua din teritoriu dorințele oamenilor și a le transforma, fie în legi, fie în acțiune politică. Sper din tot sufletul că viitorul Guvern va răspunde cerințelor oamenilor, deoarece orice partid inteligent învață din greșelile adversarilor, orice Guvern inteligent învață din greșelile predecesorilor și sper ca pe lângă victoria aceasta, care poate induce o anumită euforie, să urmeze o analiză calmă și lucidă și să putem lua deciziile, care să ne recomande ca fiind cei în măsură să-i reprezinte”, a spus deputatul Angel Tîlvăr.
   Deputatul Nini Săpunaru a precizat, la rândul său, că viitorul Guvern va trebui să ia acele măsuri care să rezolve problemele economice și sociale reclamate de români, dar și măsuri care să facă față problemelor create de criza economică. „Votul masiv de susținere acordat USL arată încrederea pe care o au românii în această formulă politică. De aceea, viitorul Guvern va trebui să ia acele măsuri care să rezolve problemele economice și sociale reclamate de români, dar și măsuri care să facă față problemelor create de criza economică. Totodată, noi, parlamentarii, va trebui să facem tot ce se poate pentru a face legi bune pentru români și pentru țară”, a afirmat Nini Săpunaru.

Medicul Valentin Ochean ar putea fi validat consilier județean

   Rezultatul alegerilor generale din data de 9 decembrie va aduce schimbări și în plenul Consiliului Județean. Consilierii județeni Victor Roman (PSD) și Neagu Murgu (PP-DD) vor părăsi calitățile de aleși județeni, iar cele două locuri rămase vacante vor fi ocupate, cel mai probabil, de următoarele persoane aflate pe listele de supleanți ale celor două partide.
   Astfel, în locul deputatului Victor Roman, cel mai probabil ar putea fi validat consilier județean medicul Valentin Ochean. În locul lui Neagu Murgu ar putea fi validat Valentin Juravete, următorul supleant de pe lista PP-DD. De remarcat că noii consilieri județeni vor fi validați și vor depune jurământul doar după ce actualii consilieri Victor Roman și Neagu Murgu vor alege între funcția de ales județean și cea de deputat. Conform legii, cei doi au termen de 15 zile de la momentul validării în funcția de deputat, pentru a renunța ori la funcția de consilier județean ori la cea de parlamentar.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?