Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Swoboda: Prietenii lui Băsescu din Europa să îi spună să îl desemneze pe Ponta premier


   Liderul grupului S&D din Parlamentul European, Hannes Swoboda, a declarat că rezultatul USL ar trebui să clarifice lucrurile în România, iar toți prietenii președintelui Traian Băsescu ar trebui să îi spună acestuia ce are de făcut, adică desemnarea ca premier a lui Victor Ponta. „Rezultatul nu este neașteptat. Totuși, este o mare realizare pentru Uniunea Social Liberală. Sper ca acest REZULTAT să clarifice lucrurile în România, inclusiv în ceea ce privește formarea Guvernului și sper că președintele Băsescu va recunoaște voința și dorințele populației”, a declarat Swoboda.
   El a subliniat că într-o democrație normală ar trebui ca președintele Traian Băsescu să îl nominalizeze ca prim-ministru pe conducătorul coaliției victorioase, adică pe Victor Ponta. „Într-o democrație normală și dacă domnul Băsescu este un democrat, va nominaliza persoana care conduce coaliția victorioasă. Așa se întâmplă în toate țările democratice și cu toți președinții democratici. Sper că Uniunea Europeană, Comisia Europeană și toți prietenii lui, prietenii lui Băsescu din Europa, îi vor spune ce are de făcut, adică să-l desemneze prim-ministru pe domnul Ponta, care să formeze apoi un Guvern. Acesta este singurul mod de a aduce pacea și stabilitatea în țară”, a spus liderul grupului Socialiștilor și Democraților (S&D) din PE.
   De asemenea, el a apreciat că și Băsescu este vinovat pentru votul care s-a dat împotriva sa în aceste alegeri deoarece s-a implicat în campania electorală.
   Întrebat dacă se așteaptă ca aceste rezultate să încheie conflictul politic din România sau să îl adâncească, Swoboda a spus că „depinde de președintele Băsescu”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?