Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

GALERIE FOTO: Zona centrală a oraşului Panciu, curăţată de zăpadă


   Carosabilul din zona centrală a orașului Panciu a fost degajat, ieri, de zăpada așternută în urma ninsorii de duminică. Deszăpezirea a început la primele ore ale dimineții de luni. Utilajele au fost concentrate, ieri, pe strada Nicolae Titulescu, precum și pe Bulevardul Independenței, dar și pe o parte din străzile adiacente. Zăpada a fost încărcată și transportată în afara orașului.
   Primarul Ion Petre a precizat că autoritățile sunt pregătite să intervină și în perioada următoare, în cazul în care Codul galben de ninsoare anunțat pentru aceste zile se va confirma. „Dispunem de utilaje, ne-am aprovizionat din timp și cu material antiderapant, astfel că în perioada imediat următoare, sperăm să nu avem probleme din acest punct de vedere”, a declarat acesta.
   Edilul-șef nu a uitat să le recomande concetățenilor, dar și agenților economici, să contribuie, la rândul lor, la degajarea trotuarelor și a căilor de acces în zonele în care locuiesc sau își desfășoară activitatea. Totodată, Ion Petre i-a mai sfătuit pe pănceni ca acolo unde situația o impune, să procedeze și la curățirea acoperișurilor, pentru a evita problemele provocate de greutatea zăpezii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?