Ediția: Duminică 2 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Duminică 2 iunie 2024. Nr. 6639

GALERIE FOTO: Copiii din Pituluşa, premiaţi la un concurs de colinde


   Daniel Bahnea, de la Centrul de Zi din Pitulușa, a obținut premiul I la Concursul Național de Muzică Pop și Colinde „Steluțe de iarnă”, desfășurat în „Salonul Albastru” din cadrul Institutului Agronomic București. Unitatea de învățământ a fost reprezentată de 15 copii, unii asigurând coregrafia, iar rezultatele obținute au fost dintre cele mai bune. Categoria de vârstă participantă a fost 6-15 ani.
   La individual, premiul III a fost obținut de Iustina Păun, Teodora Åžandru, Alexandra Drâmbă, Tania Dinu, și Daniela Samidocan, care a reușit să obțină și premiul special al Fundației Andantino. Premiul II a fost obținut de Nicoleta Hagiu, iar Daniel Bahnea a luat locul I. Mențiune a obținut Bianca Brâulung.
La grup, copiii au obținut premiul III și premiul special Andantino. Au făcut coregrafie în timpul spectacolului: Ionel Nan, Ionelia Docan, Gabriela Giurgea, George Buzdugan, Ionuț Ceaușu, Denis Stoican, Bogdan Stoian. „Copiii au potențial și putem spune că au ajuns la un nivel profesionist. Este o muncă de echipă, fără încrederea și respectul care domină în cadrul Centrului nu s-ar putea ajunge la performanțe”, a precizat Elisaveta Norocea, coordonator al Centrului de Zi din Pitulușa.
   Aceasta a dorit să-i mulțumească lui Dan Aliveo, cu care copiii au făcut lecții de canto și cu care colaborează de trei ani, alături de Verona Calmâș. Elevii au fost susținuți și de directoarea Åžcolii Pitulușa, Doina Devetah.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?