Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639

GALERIE FOTO: Câștigătoarea de la „Mamaia 2012“ a luat și trofeul „Florentin Delmar“


   Seara de gală a Festivalului Național de Muzică Ușoară „Florentin Delmar”, ediția a 37-a, a fost plină de surprize. Marele câștigător din acest an este Rodica Elena Tudor, de 22 de ani, din Prahova, care a câștigat de altfel și trofeul „Mamaia 2012”. Aplaudată călduros de public, Rodica Tudor a primit Marele premiu și trofeul festivalului, în valoare de 500 de euro și a cîntat piesa care i-a adus marele trofeu, „Hora din Moldova”.
   Juriul, prezidat de compozitorul Horia Moculescu, a acordat și alte premii, pentru tineri la fel de talentați, care au avut la „Delmar” șansa de a se lansa pe piața muzicală românească. Este vorba despre Angela Bîtlan din Tecuci, care a câștigat premiul I, în valoare de 300 euro,  Dragoș Paraschiv din Focșani – premiul al II-lea – 200 euro și Simona Ion, din București – premiul al III-lea – 150 euro. Premiul special pentru cea mai bună interpretare a unei melodii Florentin Delmar, în valoare de 400 de euro, a revenit lui Andrei Ciobanu, din Bacău. 
   Anul trecut, trofeul festivalului Delmar a fost câștigat de focșăneanca Maria Lorena Muntenaș. În acest an, cinci vrânceni au intrat în competiția pentru marele trofeu și doar unul dintre aceștia au reușit să obțină un premiu. 11 tineri interpreți s-au calificat după preselecții în finala Festivalului „Florentin Delmar”, voci „puține, dar foarte bune”, după cum au observat aseară organizatorii, fiind o ediție foarte echilibrată.
   Festivalul s-a încheiat aseară cu recitalul exploziv, susținut de carismaticul interpret Aurelian Temișan, cu vocea sa inconfundabilă, acompaniat de trupa The Funk Society. Pe scena Ateneului, Temișan și-a amintit că în urmă cu 20 de ani, în 1992, se afla și el în juriul Festivalului. Artistul a fost impresionat și de Ateneu, pe care l-a găsit „foarte frumos, elegant și confortabil, pentru care vă invidiază județele din jur”. Nu în ultimul rând, Temișan i-a complimentat pe focșăneni, spunând că aici este „o pepinieră de oameni frumoși”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?