Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Costel Mîndrilă, admis la testul grilă pentru șefia Spitalului Judeţean


   Medicul Nicolae Moise a ieșit din cursa pentru postul de manager al Spitalului Județean de Urgență Focșani, după ce, la testul grilă care a avut loc ieri, nu a reușit să ia peste nota 7. Contracandidatul său, Costel Mîndrilă, a trecut cu bine prima probă din cadrul concursului. El a fost declarat admis, după ce a obținut peste 7 la testul grilă. Costel Mîndrilă mai are de susținut, joi, proiectul de ma-nagement. Acesta ne-a declarat că s-a pregătit intens pentru concurs, care a fost destul de dificil. „De când s-a publicat pe site bibliografia pentru concurs, am scos absolut toată legislația și timp de o lună de zile am învățat. Am luat în serios acest concurs. Zi de zi am învățat pentru el. A fost un examen destul de greu, pentru că întrebările au fost dificile, dar m-a ajutat și experiența, pentru că am două mastere în management și două licențe în științe juridice și economice”, ne-a precizat Costel Mîndrilă.
   Medicul Moise are la dispoziție 24 de ore, de la afișarea rezultatelor, să depună contestație. Reporterii noștri au încercat să îi consemneze un punct de vedere, dar acesta nu a răspuns la telefon.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?