Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Problemele financiare ale Spitalului Vidra, prezentate ministrului Arafat


   Reprezentanții sănătății vrâncene speră că noul ministru de resort va rezolva problema subfinanțării Spitalului comunal Vidra. Mihai Copaci, președintele Casei de Asigurări de Sănătate Vrancea, ne-a precizat că împreună cu cei din conducerea Direcției de Sănătate Publică și a Spitalului comunal Vidra, va trimite, săptămâna viitoare, adrese noului ministru al Sănătății pentru a solicita o rectificare bugetară.
   De asemenea, luni, Copaci și cei din conducerea Spitalului Vidra și DSP se vor întruni la sediul CAS Vrancea, pentru a căuta împreună soluții în vederea rezolvării problemelor financiare cu care se confruntă unitatea medicală. „Pentru că acum avem un ministru la Sănătate, vom trimite adrese pentru o suplimentare bugetară pentru Spitalul Vidra. Luni, la ora 11.00, mă voi întâlni cu conducerea Spitalului Vidra și cu cea a DSP pentru a căuta soluții. Dacă nu rezolvăm nimic, vom merge la prefect. La Spitalul Vidra vom căuta soluții în funcție de cazurile aferente anului 2011 și vom recalcula și tot ceea ce înseamnă numărul de cazuri contractate. Adică există o formulă standard de calcul a CNAS specificată în Contractul Cadru, la care se are în vedere numărul de «case mix», acel ICM, de la nivelul anului 2011. Noi încercăm posibilitatea ca pe a doua jumătate de an să luăm în calcul ICM-ul pe 2012, care e de 0,79, față de 2011, care e 0,5961. Deci, anul viitor nu se pune problema la finanțarea spitalului, pentru că au indicele de complexitate a cazurilor mai mare”, ne-a explicat Mihai Copaci.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?