Ediția: Luni 9 Iunie 2025 Nr. 6894

Infracţionalitatea, în scădere la Panciu


   Numărul infracțiunilor contra patrimoniului, înregistrate la Panciu în primele 9 luni din 2012, a cunoscut o scădere față de perioada similară a anului 2011, se arată într-un raport de activitate al Poliției Panciu, prezentat Consiliului Local de comisarul șef Teodor Dumitrache. Potrivit documentului, de la începutul anului și până la finele lunii septembrie, au fost înregistrate 107 astfel de infracțiuni, față de 113 în perioada de referință a anului trecut. O scădere sensibilă s-a constatat, de asemenea, și la faptele comise prin violență, de la 31 la 26.
   Cu toate acestea, numărul infracțiunilor stradale a rămas aproximativ același, astfel că, în primele 9 luni din acest an, polițiștii pănceni au avut de cer-cetat un număr de 8 cazuri de această natură. Totodată, oamenii legii au mai fost solicitați să intervină și în cazuri de încălcare a normelor de conviețuire socială.
   În raportul Poliției Panciu se mai arată că în perioada analizată, pe raza de competență a instituției s-a înregistrat o creștere de la 11 la 17 accidente rutiere, soldate cu 6 morți, 15 răniți grav și 4 răniți ușor, situație care, în opinia lui Teodor Dumitrache, impune intensificarea activităților preventive, pe linia cauzelor generatoare de accidente și aplicarea cu fermitate a prevederilor legale împotriva participanților la trafic care nu respectă legislația în domeniul rutier.
   Tot în primele 9 luni ale acestui an, polițiștii din Panciu au aplicat un număr de 2.033 sancți-uni contravenționale, în valoare de 144.083 lei și au confiscat bunuri în valoare de 32.760 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?