Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622
Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622

GALERIE FOTO: Atmosferă de cenaclu la „Biblioteca Nocturnă“


   Biblioteca Nocturnă a adunat aseară focșăneni care au venit să  se bucure de lansări de carte și spectacole

   Aseară între orele 18.00 și 24.00, Biblioteca Județeană a organizat, la Galeriile de Artă, „Biblioteca Nocturnă”, în cadrul manifestărilor dedicate Centenarului Bibliotecii Județene. A fost o acțiune în care la ceas de seară toți cei care îndrăgesc cartea s-au putut bucura de lansări de volume și de spectacole oferite de grupul Andantino al Cercului Militar Focșani și de grupul coral ACORD. „Nocturna cărții și a lecturii a fost organizată pentru iubitorii de bibliotecă și de altfel de trăiri”, a declarat la deschidere, bibliotecara Margareta Tătăruș.
   În cadrul acestei acțiuni s-au lansat volumele „Lanțul” aparținând poetului, scriitorului și jurnalistului vrâncean Liviu Ioan Stoiciu , Editura Tipo Moldova, cu participarea invitaților academicieni Valeriu D. Cotea și Păun Ion Otiman, „Oameni și vremuri: Întâmplări de altădată”, Editura Rafet, aparținînd scriitorului Aurel Neculai.
   După spectacole, cei prezenți au putut viziona filme documentare despre ceea ce înseamnă cartea și biblioteca, realizate de un grup de elevi ai Colegiului „Alexandru Ioan Cuza”, care au încântat audiența.

Biblioteca vie, cu oameni despre oameni

   Un proiect extrem de interesant a fost „Biblioteca vie”, realizat la inițiativa Consiliului Local al Tinerilor, în care oamenii s-au transformat în cărți și au putut fi „răsfoiți” de către cei prezenți.  Una dintre „cărți” a fost deputatul PSD Angel Tîlvăr care le-a vorbit celor prezenți despre Drumul în carieră. „Este foarte greu să îți alegi drumul în carieră pentru că este și foarte ușor. M-am ferit să primesc sfaturi atunci când mi-am ales cariera. Slujba nu este același lucru cu cariera, dacă reușești să faci în viață ceea ce își place este minunat”, le-a spus celor prezenți Angel Tîlvăr.
  Acesta le-a vorbit despre diversitatea oportunităților pe care le oferă societatea de astăzi celor care se află la început de drum în carieră, diversitate care poate face dificilă alegerea profesiei, despre importanța luării unei decizii în cunoștință de cauză. Deputatul i-a sfătuit pe elevii prezenți ca atunci cînd nu sunt hotărâți în luarea unei decizii să apeleze la consilieri profesionali, oameni specializați care i-ar putea ghida. Biblioteca vie va continua și astăzi între orele 11.00 și 14.00 la Galeriile de Artă cu invitați surpriză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?