Ediția: Duminică 2 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Duminică 2 iunie 2024. Nr. 6639

Comercianţii de la Bachus, supravegheaţi de inspectorii sanitar veterinari


   Inspectorii de la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) au format un comandament care supraveghează în permanență, activitatea comercianților de la Festivalul Viei și Vinului, care vând produse alimentare. Este vorba despre echipe mixte alcătuite din inspectori din cadrul Biroului Siguranța produselor de origine animală și de la Serviciul Inspecție din cadrul DSVSA. „Acțiunea de control se desfășoară conform unui grafic stabilit de către colegii de la cele două compartimente. Verificările se vor face pe toată durata desfășurării acestui festival”, ne-a declarat Adrian Rădulescu, purtătorul de cuvânt al DSVSA.
   Este vizat modul de recepționare, depozitare și comercializare a produselor alimentare puse la dispoziția clienților, de cei 47 de operatori economici prezenți la festival. „Până la această dată controalele efectuate nu au scos în evidență nicio neregulă. Inspectorii noștri au urmărit respectarea regimului termic al produselor și prezența documentației care să arate proveniența acestora”, a adăugat Adrian Rădulescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?