Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639

Omorât de tir pe trecerea de pietoni de lângă sediul Poliţiei Adjud


   Un bărbat din județul Bacău a murit ieri, după ce a fost călcat de un tir. Tragedia s-a produs la primele ore ale dimineții, în Adjud. Bărbatul a fost stri-vit de un tir, în timp ce traversa strada regulamentar, pe zebră. Nenorocirea s-a produs în apropierea sediului Poliției, iar la mică distanță era și un echipaj de poliție. Potrivit polițiștilor, „la data de 15 octombrie, pe strada Republicii, din municipiul Adjud, Z. Sehii, cetățean ucrainean, în timp ce conducea un autotractor cu remorcă, pe direcția Adjud-Bacău, la trecerea de pietoni de la intersecția străzilor Republicii cu Alexandru Vlahuță nu i-a acordat prioritate de trecere lui V. Ionel, de 66 de ani, din comuna Dealul Morii, județul Bacău, care traversa strada regulamentar. În urma accidentului a rezultat decesul pietonului”.
   Pietonul nu a murit pe loc, ci la spital. Cei care i-au acordat victimei primul ajutor au fost paramedicii adjudeni, care au transportat-o apoi la spitalul din localitate, unde victima a decedat la scurtă vreme. Polițiștii i-au întocmit șofe-rului neatent dosar penal de cercetare și l-au dus la se-diul poliției pentru audieri. Cadavrul bărbatului decedat a fost dus la Serviciul de Medicină Legală. Ancheta în acest caz continuă pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragicul accident.
Primarul munici-piului Adjud, Constantin Armencea, spune că se aștepta să se producă asemenea tragedii, având în vedere că E 85 trece prin mijlocul localității. „Ine-vitabilul s-a produs. Varianta ocolitoare a orașului este de maximă urgență. Din anul 2004 facem demersuri în acest sens, dar guvernele pedeliste nu au vrut să ne aloce bani pentru șoseaua de centură. Cred că suntem singurii din țară în această situație. Sunt deficiențe majore cu traficul în Adjud, iar riscul de accidente este foarte mare. Nemulțumirea nu este doar a mea, ci a tutu-ror locuitorilor orașului. Sper să se găsească o soluție și să se înțeleagă că șoseaua de centură nu este un moft, ci o necesitate”, a explicat Constantin Armencea.
   În mod repetat, administrația județeană, prin președintele Marian Oprișan, dar și primarul Adjudului, Constantin Armencea, au solicitat fostelor guverne pedeliste alocarea de fonduri pentru construirea unei centuri ocolitoare, dar nu au găsit înțelegere. În prezent, documentația este pe masa Guvernului Ponta, iar autoritățile vrâncene speră să fie alocate fonduri.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?