Ediția: Marți 11 iunie 2024. Nr. 6646
Ediția: Marți 11 iunie 2024. Nr. 6646

Înșelăciune prin intermediul telefonului, fix sau mobil


   Tot mai mulți vrânceni se lasă păcăliți de persoane necunoscute care le promit premii consistente în bani sau bunuri de uz casnic. Infractorii trimit SMS-uri, prin care anunță victimele că au câștigat premii, iar pentru a le ridica trebuie să achite o suma de bani prin transfer sau virament bancar.
   Potrivit polițiștilor, victimele sunt apelate pe telefonul fix sau pe telefonul mobil, autorii comunicându-le că sunt câștigătoarele unor premii de fidelitate acordate de operatorii de telefonie, constând în bani sau produse electronice. Autorii conving persoanele apelate, în mare parte vârstnice, sub pretextul validării premiilor, să achiziționeze cartele electronice reîncărcabile sau să achite o sumă de bani prin mandate on line, reprezentând „taxe de transport, transfer bancar, taxe notariale, etc” . În alte situații, infractorii se prezintă ca fiind ruda viitoarei victime și sub pretextul că a fost implicat într-un incident urmat de consecințe grave, îi solicită să-i trimită bani, tot prin mandate online.
   Polițiștii recomandă cetățenilor să fie prudenți și să verifice dacă ceea ce li se comunică prin telefon este adevărat. 
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?