Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

Noi ajutoare de la Uniunea Europeană, săptămâna viitoare


   Peste o sută de focșăneni își ridică zilnic ajutoarele de la Uniunea Europeană. La depozitul situat pe strada Ana Ipătescu, s-au prezentat, în două zile, peste 200 de persoane care și-au luat alimentele oferite de către UE. Se fac liste și fiecare persoană vine cu o copie după cartea sau buletinul de identitate și apoi își primește alimentele. „Ieri (luni-n.r.) în total au fost 120 de persoane, care și-au luat alimentele”, ne-a declarat Angela Lungu, directorul Cantinei de ajutor social.
   Potrivit acesteia, de săptămâna viitoare se vor distribui și alte produse, cum ar fi orez și făină. Se fac în continuare achiziții. „Nu suntem noi singura localitate din județ care primește alimente și suntem programați treptat. Știu că persoanele care primesc acest ajutor ar prefera să le primească toate o singură dată, dar acest lucru nu ține doar de noi”, a adăugat Angela Lungu.
   Beneficiază de aceste ajutoare persoanele ale căror venituri lunare nu depășesc 400 de lei. Aceștia se prezintă doar cu buletinul sau cartea de identitate. Listele cu beneficiarii sunt furnizate de către instituțiile abilitate către Cantina de ajutor social. În total, în Focșani există aproximativ 6.000 de beneficiari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?