Un copil de șase ani, care locuiește în Centrul Comunitar de Servicii Copii cu Dizabilități Vrancea, a fost bătut de o adolescentă, din același centru.
Vinerea trecută, în jurul orei 18.30, Zica R., de 44 ani, asistent social în cadrul Centrului, a sesizat Poliția Municipiului Focșani despre faptul că un copil de 6 ani a fost agresat în timp ce se afla în curtea centrului. Agresoarea numindu-se de P. A. M., de 17 ani, internată în cadrul aceluiași centru, ambii având suferințe de natură psihică.
„În urma cercetărilor efectuate a rezultat faptul că la data de 28.09.2012, în jurul orelor 18.00, autoarea a profitat de neatenția personalului angajat al centrului și l-a agresat pe S. G., acesta din urmă fiind transportat la Secția UPU din cadrul Spitalului Județean de Urgență Focșani. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului”, spune inspectorul Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al IPJ.