Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Infrastructură modernizată în comuna Cîrligele


   Primăria Cîrligele va face în perioada imediat următoare, recepția tehnică la finalizarea lucrărilor la proiectul cu finanțare europeană care cuprinde asfaltarea și reabilitarea drumurilor comunale, construirea unei grădinițe, a unui centru After school și dotarea Căminului cultural din comună cu logistica necesară pentru pentru derularea activităților. Deși, conform contractului, termenul de execuție a lucrărilor este august 2013, acestea au fost terminate cu un an mai devreme, lucrările fiind realizate sută la sută.

   Primarul comunei, Åžtefan Moscu, a declarat că lucrările la proiectul cu finanțare europeană, care cuprinde asfaltarea și reabilitarea drumurilor comunale, construirea unei grădinițe, a unui centru After school și dotarea Căminului cultural din comună, au fost executate sută la sută. Åžtefan Moscu a anunțat că în perioada imediat următoare va avea loc recepția tehnică la finalizarea lucrărilor. „Deși, conform contractului, termenul de execuție a lucrărilor este august 2013, acestea au fost terminate cu un an mai devreme, lucrările fiind realizate sută la sută. Din aceste considerente, de comun acord cu constructorul vom face recepția tehnică la finalizarea lucrărilor”, a afirmat primarul Åžtefan Moscu.  Acesta a precizat că este foarte mulțumit de modul în care compania Vega a executat acest proiect. „Lucrările au fost realizate de compania Vega Galați într-un timp record, sunt de cea mai bună calitate și cu adevărat contribuie la modernizarea infrastructurii comunei Cîrligele”, a mai spus edilul șef.
   În cadrul acestui proiect au fost asfaltați 14 kilometri de drumuri comunale, a fost construită o grădiniță în satul Bonțești, a fost construit un pod de beton peste Pârâul Mera și au fost realizați 18 kilometri de șanțuri betonate pentru colectarea apelor pluviale, care vor preveni inundațiile și va fi evitată situația în care ar fi putut fi ruptă platforma drumurilor locale. „Grădinița a fost construită și mobilată într-un timp record. Lucrările au fost începute în data de 26 august 2011 și au fost gata la 10 luni de la debutul lucrărilor. În acest moment putem spune că avem una dintre cele mai moderne grădinițe, dotate cu mobilier adecvat, inclusiv pentru clasa zero, material didactic, calculatoare, aparatură audio video și multe alte lucruri folosite în procesul instructiv educativ”, a precizat edilul șef din Cîrligele.
   Tot în cadrul proiectului a fost reabilitat Căminul Cultural din localitate și a fost dotat cu logistica necesară desfășurării activităților. „Clădirea în care funcționează Căminul Cultural a necesitat reparații majore. A trebuit să o consolidăm, să învelim acoperișul, să schimbăm instalațiile de încălzire, să o izolăm termic, să construim un grup sanitar modern, o scenă și să amenajăm interiorul. La finalul acestor lucrări, comunitatea beneficiază de un cămin cultural dotat și utilat cu tot ce trebuie pentru buna funcționare”, a precizat primarul Åžtefan Moscu.

Fondurile europene, soluția pentru dezvoltarea locală

   Acesta a susținut în continuare că accesarea unor astfel de proiecte finanțate de Uniunea Europeană reprezintă singura modalitate de dezvoltare a localităților din mediul rural, care, în marea lor majoritate, nu beneficiază de fonduri proprii pentru modernizarea infrastructurii locale. Åžtefan Moscu a afirmat că, dacă nu sunt accesate fondurile europene, vina este atât a primarilor cât și a politicienilor care nu se ocupă să atragă fonduri pentru comunitățile locale.
   Proiectul deja realizat la nivelul comunei Cîrligele a fost depus pe Măsura 322 „Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătățirea serviciilor de bază pentru economia și populația rurală și punerea în valoare a moștenirii rurale”. Proiectul a fost depus în sesiunea 15 iunie-15 iulie 2009, iar din cele 1.776 de proiecte depuse de tot atâtea localități au fost declarate câștigătoare doar 295. „Este singurul proiect declarat câștigător din Vrancea la această sesiune, deși au fost depuse 33 de proiecte de tot atâtea localități. Åži este al doilea proiect declarat câștigător din Vrancea, după cel câștigat de Primăria Gologanu, în anul 2008”, a precizat primarul Åžtefan Moscu.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?