Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Compensaţii pentru agricultorii care au pierdut recoltele din cauza secetei


   Ajutoarele financiare acordate de Guvern pentru țăranii afectați de seceta din acest an, vor fi distribuite prin Direcția Agricolă. Ajutorul de minimis aprobat de guvern va fi acordat tuturor fermierilor care au suferit pagube, indiferent dacă sunt sau nu înregistrați la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.
   Deja localitățile vrâncene au fost repartizate funcționarilor Direcției Agricole, astfel încât acțiunea de primire a cererilor să se deruleze cât mai repede. Cererile pentru acordarea acestor ajutoare se depun până pe 15 octombrie, iar banii vor fi plătiți după 1 noiembrie. „Ajutorul de minimis se va da prin Direcția Agricolă. Noi vom centraliza datele din teritoriu și vom plăti banii”, a afirmat directorul Direcției Agricole, Costică Neață. Acesta a explicat că, în cazul terenurilor date în arendă, ajutorul este primit de către arendaș, nu de arendator.
   Hotărârea de Guvern prevede modul în care se acordă ajutorul financiar prin care se compensează o parte din pierderea producției de porumb, grâu sau floarea soarelui. Vor primi acest sprijin financiar fermierii „persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, persoane juridice precum și orice forme asociative cu sau fără personalitate juridică care dețin suprafețe de culturi agricole în teren arabil și au înființat culturi în toamna anului 2011, primăvara anului 2012”. „Cuantumul ajutorului este de 100 de lei pe hectar și se acordă pentru suprafețe cuprinse între un hectar și maxim 10 hectare inclusiv”, se arată în actul normativ.
   Deoarece este un ajutor de minimis, vor fi respectate normele europene, iar suma maximă a sprijinului financiar nu poate depăși echivalentul în lei a 7.500 euro pentru fiecare beneficiar. Altfel spus, dacă un fermier a mai beneficiat de un ajutor financiar după ce au fost distruse solariile din cauza ninsorilor abundente din februarie, atunci el va trebui să ia în calcul și banii respectivi. „Sprijinul financiar se acordă pentru fiecare beneficiar, într-o singură tranșă, începând cu 1 noiembrie 2012. Beneficiarii sprijinului financiar reprezentând ajutorul de minimis nu pot renunța la calitatea de producători agricoli care exploatează suprafețele de teren pentru care primesc sprijinul în cauză, pe o perioadă de 3 ani, începând cu anul în care sprijinul financiar a fost acordat”, se arată în hotărârea de guvern.
   Normele europene pentru acordarea ajutoarelor de minimis impun și o transparență totală. De aceea, lista cuprinzând beneficiarii și sumele acordate acestora în cadrul schemei de ajutor de minimis va fi publicată pe site-ul Ministerului Agriculturii.

Zeci de mii de hectare calamitate de secetă

   Statisticile Direcției Agricole arată că, în Vrancea, peste 40 mii hectare de  porumb sunt afectate de secetă, dintre care 18.120 hectare sunt compromise în totalitate. De asemenea, 4.950 hectare cultivate cu floarea soarelui sunt compromise în totalitate, iar peste 7.000 hectare sunt calamitate în procent de peste 30%. „Toată suprafața cultivată cu sfeclă de zahăr, de 341 hectare, a fost compromisă în totalitate, iar la cultura plantelor de nutreț înregistrăm pierderi de recoltă de circa 60%„, se arată într-un raport al Direcției Agricole.
   Dezastrul este consemnat în procesele verbale de constatare întocmite de inspectorii Direcției atunci când au efectuat evaluările la nivelul comunelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?