Vara se destramă încet-încet și tot farmecul jucăuș al lunilor de vacanță se risipește odată cu venirea lui septembrie, dar… toate astea nu contează absolut deloc, atâta timp cât fetele mai găsesc entuziasmul necesar pentru a se pregăti zi de zi de ședințe foto spectaculoase. În orașul Focșani, asemenea „sesiuni de ordin estetic” nu sunt susținute de peisaje fabuloase sau de cadre urbane comparabile cu cele din marile metropole. Unde ai putea de exemplu să faci o fotografie originală, de la ultimul etaj al unui zgârie-nori? Dar chiar și atunci când soluțiile sunt pe sfârșite, situația e salvată de un cuvânt-cheie: portretul. Dacă ai folosit de prea multe ori Teatrul Municipal pe post de background, dacă parcul din Piața Unirii a devenit un element monoton în fotografiile tale, tot timpul rămâne loc pentru un portret clasic căci atunci nu mai contează ce ai în spate, cât expresivitatea feței și grația trăsăturilor.
Cu toate astea, finalitatea ședințelor foto este deseori greu de înțeles. După ce fetele stau în toate unghiurile posibile și exploatează la maximum lumina, umbra și jocul dintre acestea două, rezultatul – profesional, artistic, sexy și toate celelalte superlative – e postat inevitabil pe facebook. O poză are succes dacă primește de la 50 de like-uri în sus, iar un prag maximal e greu de precizat. Sunt fotografii cu 150 de like-uri sau, în cazul celebrităților, cu 1000 de astfel de aprecieri tacite. După ce lumea întreagă ți-a dat ok-ul, tu începi o altă ședință foto și tot așa, din ședință în ședință, te transformi într-un vânător de admirație. Problema e că totul devine un soi de drog și e greu să te oprești, deja fiind condusă de o rațiune păguboasă: etalarea propriei frumuseți la cele mai înalte standarde.
Chiar dacă scriu acum la persoana a II-a, pentru a generaliza fenomenul, nu înseamnă că sunt imună la tot ceea ce înseamnă imagine, aparență și fotografie. Am avut trei „ședințe foto” în trei zile consecutive și acestea au fost într-atât de lungi și solicitante, încât mama s-a îngrijorat că mi-am schimbat planurile de viitor. Ce înseamnă de fapt toate astea și de unde nevoia stringentă de a poza? Aflați citind următoarele rânduri!
Fashion-bomb!
Un răspuns previzibil, dar nu mai puțin autentic, este presiunea media. Revistele sunt înțesate de pictoriale apetisante, care promovează un tip fals de feminitate. Talia perfectă, mâinile ireal de subțiri, fața de porțelan, neatinsă parcă de microorganismele din atmosferă, care de altfel ne afectează pe toți, hainele sofisticate… toate acestea incită imaginația adolescentelor care, perfecționiste și niciodată mulțumite, decid să ridice standardul lor estetic mult mai sus decât le-ar permite propria tinerețe.
Fardurile prea multe, fond de ten în exces, genele false, buclele super aranjate nu fac decât să încarce frumusețea naturală proprie vârstei de 18 ani. Ce-i drept, „victimele modei” arată de milioane, dar îmbătrânesc prematur. Nu spun că un coș în frunte ar avea farmecul lui, pentru că știu sigur că nu are… pentru moment, simți că respectivul coș devine centrul atenției tuturor, ca și cum ar fi un al treilea ochi, dar clar e că o privire senină, atinsă în treacăt de un fard de pleoape, și un zâmbet ușor, nefalsificat de rujuri, valorează mai mult decât o mie de poze à la „Vogue”.
Ce e pe Facebook, rămâne pe Facebook!
Ce e mai rău la aceste poze e că ele nu constituie amintiri veritabile. Niște buze bine conturate, o privire de femeie fatală și o poziție frumoasă a corpului nu sunt de ajuns pentru a reprezenta memoria unor timpuri frumoase. Aveți desigur fotografii de când erați mici și inconștienți de puterea camerei foto sau vă aduceți aminte cu siguranță de pozele de la petreceri sau diverse evenimente în care ați ieșit stângaci, aiurea sau chiar… monstruos, dar cu toate astea, poate ați păstrat dovezile frumoase ale unor clipe de neuitat. Tocmai asta e frumusețea nespusă a fotografiei… spontaneitatea, autenticitatea subiectului. Pe Facebook ajung doar momentele aranjate, pe deplin conștientizate și goale de conținut. Astfel de ședințe reprezintă un fel de admirație a carcasei, sunt zâmbete, priviri, poziții și atitudini, dar ia uitați-vă din nou în albumele de familie… nu respiră acolo o altfel de viață, una pe care o recunoașteți adânc în voi înșivă?
Colegiul Național Unirea
