Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622
Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622

Lucrări de apă şi canal în tot Focşaniul


   În această săptămână, au fost efectuate lucrări de apă și canalizare în 10 puncte din Focșani. Circulația rutieră este puțin îngreunată în oraș, însă după ce vor fi terminate lucrările, municipiul va avea rețele de apă și canal la standarde ridicate.
    Au fost afectate străzile Cuza Vodă, pe tronsonul dintre strada Mărășești și giratoriul cu E85, străzile Unirea Principatelor, Bârsei, Soveja, Comisia Centrală, C. Stoenescu, 1 Decembrie, Lupeni și Mărășești. De asemenea, lucrări au fost efectuate și sub podul din strada Mărășești pentru montarea conductelor de canalizare și branșamente. Toate aceste lucrări sunt realizate de Vega 93 din Galați.
    Tot în Focșani mai lucrează și Hidroconstrucția SA, la proiectul de „Reabilitare și extindere a rețelelor de apă și canalizare”, lotul 4. Societatea din Olt a lucrat la aducțiunea Suraia, pe Calea Moldovei și Calea Munteniei. Accesul stradal nu a fost întrerupt, circulația desfășurându-se pe un sens, cu semnalizare rutieră corespunzătoare.
    În Cartierul Mândrești, în cadrul aceluiași proiect, angajații Hidroconstrucția au efectuat lucrări pe străzile Bălți, Izvor, Luceafărul și Cărpiniș.
    Serviciul de Comunicare al Primăriei Focșani va transmite în fiecare săptămână situația lucrărilor, pentru ca focșănenii să știe unde se efectuează săpături.

   

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?