Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

O serie de Liga a 2-a şi 2-3 serii de Liga a 3-a din 2015


   Vicepreședintele Federației Române de Fotbal, Octavian Goga, a anunțat că în viitor Liga a II-a ar putea avea o serie de 18-20 de echipe, Liga a III-a două-trei serii de 16-18 echipe și că, în cazul în care se vor retrage 4-5 echipe dintr-o serie, nu va retrograda nici o echipă în seria respectivă. „Din 2009, noi am propus o modificare a sistemului competițional, micșorarea numărului de echipe la nivelul Ligilor a II-a și a III-a pe o perioadă de 5-7 ani, astfel încît să se ajungă la Liga a II-a la o serie de 18-20 de echipe și la Liga a III-a la două-trei serii de 16-18 echipe. Probabil se va ajunge din 2015 la o singură serie de Liga a II-a. Anul 2011 ne-a dat alarma, 2012 ne-a confirmat că situația financiară precară duce la desființarea multor asociații sportive. Se va ajunge la o serie de 14 echipe în Liga a II-a, iar în Liga a III-a numărul echipelor se va reduce pe parcurs. Se retrogradează așa cum s-a stabilit la începutul sezonului. Mergem pe scăderea numărului de echipe. Dacă se retrag 4-5 echipe, nu se va retrograda în seria respectivă. Situația financiară nu ne mai permite susținerea unui fotbal performant”, a declarat Goga la emisiunea „Fotbal la matineu” de la Sport Total FM. Oficialul FRF a dezvăluit că, din sezonul viitor, Liga a II-a va fi organizată de Liga a II-a Profesionistă de Fotbal și că, la început, va trebui să existe o colaborare între Federație și LPF 2. „Din sezonul 2013-2014 Liga a II-a va fi organizată de LPF 2. În prima fază, va trebui să existe o colaborare între FRF și LPF 2. La anul și sistemul competițional ca număr de echipe se va modifica”, a mai spus Goga.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?