Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Panciu a bătut o echipă cu pretenţii, SC Bacău


   Jucători mulți în ambele tabere, ambiții și orgolii multe, dar până la urmă un meci de verificare din seria I a ligii a treia la fotbal. Young Stars Pannciu și SC Bacău nu s-au menajat în testul de verificare disputat pe terenl primei formații. Cotați cu prima șanșă la victorie și la promovarea în eșalonul secund al fotbalului românesc, băcăuanii antrenați de Viorel Tănase au început amicalul în ataca și au deschis scorul prin Cătălin Costin (fostul atacant al echipei din Panciu), acesta speculând un inexactitate a apărării formației din Panciu (21). Fotbaliștii celor două combatante nu s-au menajat deloc pe durata primelor 45 de minute și, normal, au apărut accidentări, dar și cartonașe galbene. Young Stars Panciu a restabilit eglitatea cu trei minute înainte de pauză. Bîra a executat perfect o lovitură liberă, balobul a lovit bara și a revenit în teren, de unde Bogdan Stoian a introdus-o în poartă cu o lovitură de cap, fază în urma căreia portarul echipei din Bacăul, Åžtirbu s-a lovit cu capul de bară, s-a ales cu buza spartă și îngrijiri medicale. În actul secund, pe fondul schimbărilor din cele două tabere, Bacăul a căutat golul mai mult, dar portarul păncenilor, Lazăr s-a evidențiat la șuturile expediate de Husein (62 și 68). Panciu a replicat pe contraatac, iar în minutul 77, mijlocașul B. Stoian a fost faultat în careul oaspeților de căpitanul Bacăului, Stoica, fază în urma căreia fundașul de la SC Bacău a fost schimbat de antrenorul Viorel Tănase, dar și la insistențele directorului sportiv al SC Bacău, Remus Poznărea. A transformat pentru 2-1 atacantul Mădălin Predoiu și a adus o victorie muncită și meritată pentru echipa din Panciu, în ciuda asalturilor de final ale băcăuanilor, care după meci au fost băgăți în ședință de antrenorul principal, Viorel Tănase.

Young Stars Panciu – SC Bacău 2-1 (1-1)
   Au marcat: B. Stoian (42), Predoiu (77, din penalty) respectiv Costin (21).
Stadion: Orășenesc (Panciu), spectatori: 200.
Young Star Panciu (antrenor Dănuț Bolocan): G. Lazăr – Voinea, Beșa, Ov. Radu, Cl. Mihai – Gălățeanu, Bîra, Coșa, B. Stoian – Predoiu, Menghia. Au mai intrat pe durata partidei: Corbea, M. Stoian, P. Cioran, I. Radu și Ciornei.
   SC Bacău (antrenor Viorel Tănase): Åžtirbu – Răduțoiu, Agache, Stoica, Carp – Pintea, Husein, Chitoșcă, Miron – Costin, Hurdubei. Au mai intrat pe durata partidei: Ariton, Dediu, Luncanu, Cojocaru, Bamba, Filip, Lazăr.

Lida nu a confirmat
   Tehnicienii grupării din Panciu au decis să renunțe la serviciile mijlocașului Liviu Lida, adus în proba de la CSM Focșani. În schimb, au fost păstrați ceilalți jucători pe care echipa din Panciu i-a testat în jocurile de verificare: Menghia (Roman), Ciornei (CSM Focșani), Coșa (Bacău). „Vom aduce un mijlocaș central și un fundaș. Avem nevoie de doi jucători pentru a faceo figură cât mai bună în sezonul ligii a treia”, a spus după meciul de sâmbătă „principalul” Dănuț Bolocan.

Cu salariile achitate
   Bucurie maximă pentru fotbaliști înainte de antrenamentul de joi. Conducerea echipei, în frunte cu Primăria și Consiliul Local Panciu au făcut o surpriză jucătorilor și, după ședința de antrenament, le-au achitat salariile aferente lunii iulie, dar și o jumătate din restanța lunii iunie. „Spre deosebire de alte echipe, Young Stars Panciu este o formație care se respectă și unde se vrea performanță. Pentru acest lucru, avem nevoie și de stabilitate financiară, ceea ce împreună cu factorii locali de decizie reușim să ducem la capăt ceea ce ne-am propus”, a spus președintele de la Young Stars Panciu, Mihai Popescu.

Vineri, posibil amical cu CSM Focșani
   Păncenii vor să mai dispute două meciuri de verificare până la startul sezonului 2012-2013 al ligii a treia. Antrenorul principal al echipei „dintre vii”, Dănuț Bolocan vrea să joace un meci de verificare și cu CSM Focșani, întâlnirea care ar putea să se dispute vineri, pe terenul celor de la CSM. Liga a III-a va începe pe 31 august și se va încheia pe 23 noiembrie. În prima rundă, Young Stars Panciu va juca la Rădăuți, împotriva formației locale, Bucovina Rădăuți.

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?