Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Votul nu se poate exercita prin reprezentant sau corespondenţă


   Dreptul de vot la referendumul din 29 iulie nu se poate exercita pe baza certificatului de naștere și nici prin reprezentant, potrivit Biroului Electoral Central. De asemenea, legea nu prevede modul de exercitare a votului prin corespondență la scrutinul privind demiterea președintelui. 
   Biroul Electoral Central a răspuns astfel, în ședință, mai multor cereri venite de la alegătorii aflați în străinătate. Potrivit BEC, persoanele aflate în străinătate pot exercita dreptul de vot la orice secție de votare, în baza pașaportului simplu, a pașaportului de serviciu, a celui diplomatic sau a cărții de identitate.
   Totodată, participantul la referendum, care, din motive temeinice, constatate de președintele biroului electoral al secției de votare, nu poate să voteze singur, are dreptul să cheme în cabină un însoțitor ales de el, în scopul de a-l ajuta.
   Prin urmare, președintele biroului electoral al secției de votare are dreptul de a aprecia, în funcție de situația concretă, dacă se impune prezența unui însoțitor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?