Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636
Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636

Tăiat la mână, de amic


   Un bărbat din Mărășești, care a avut o altercație cu un cunoscut, a ajuns la spital cu antebrațul crestat. Chiar dacă a cerut ajutorul medicilor, ulterior, omul a refuzat atât consultația cât și internarea.
Incidentul s-a produs vineri noapte. La ora 24.00, polițiștii din Mărășești au fost sesizați de medicii de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență din Focșani cu privire la faptul că Vasile T., de 46 de ani, din localitate, a fost adus la spital cu o ambulanță și are o tăietură pe mână.
   Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit că incidentul s-a produs într-un bar din localitate. Victima a avut unele neînțelegeri cu un cunoscut, Costel T., în vârstă de 30 de ani, apoi s-au luat la bătaie. Cel tânăr a scos un cuțit și l-a tăiat pe Vasile T.. Deși a cerut să fie transportată cu ambulanța și a ajuns la spital, victima a refuzat însă să fie îngrijită de medici sau să fie internată.
   Polițiștii din Mărășești continuă cercetările. În funcție de concluziile la care vor ajunge, vor face și încadrarea juridică a faptei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?