Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Trei răniți în două accidente, la Peco Cotești


   Trei persoane au fost rănite ieri, în urma a două accidente de circulație, produse  în zona Peco Cotești.
   Primul eveniment rutier s-a produs în jurul orei 8.00. Polițiștii care au efectuat cercetări la locul accidentului ne-au spus că Ioan I., de 57 de ani, în timp ce conducea un autoturism Dacia Logan, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a ajuns pe acostament. A revenit apoi pe partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un autoturism VW, condus de Sorin A., din Buzău.
   În urma accidentului, șoferul VW-ului și soția sa au fost răniți. Potrivit medicilor, femeia are un traumatism cranio-cerebral acut închis, dar și traumatisme la coloana cervicală și cot drept. Soțul ei s-a ales cu un traumatism la coloană. Polițiștii au întocmit dosar penal, în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
   Câteva ore mai târziu, s-a produs un alt accident de circulație. De această dată, în accident a fost implicată o mașină și un moped. Petrea C., de 78 de ani, din Urechești, în timp ce se deplasa cu un moped, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism Dacia, care circula în aceeași direcție, și a intrat în coliziune cu acesta. Bătrânul a fost rănit grav.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?