Milioane de oameni suferă de tuse, strănut, ochi iritați atunci când polenul își face simțită prezența. În fiecare primăvară, vară și toamnă, mici particule sunt eliberate de arbori, buruieni și ierburi de tot felul.
Dintre alergeni, polenul este cel mai extins. Multe dintre produsele alimentare, medicamente sau animalele pot provoaca alergii care pot fi însă evitate în mare măsură, comparativ cu polenul pe care cu greu îl putem evita.
Polenul este reprezentat de o multitudine de corpusculi microscopici conținuți în sacii polenici din flori. Există mii de varietăți de polen, fiecare plantă având o perioadă de polenizare, diferită de la o specie la alta și de la un anotimp la altul. Sunt multe forme în care se pot manifesta alergiile la polen și asta depinde și de fiecare persoană în parte. Rinoree, strănut sunt cele mai frecvente, mai apar iritații ale nasului, ochilor și gâtului, tusea seacă, senzația de sufocare, greutate în respirație, mai rar, crize de astm bronșic.
De ce sunt unii oameni alergici la polen și alții nu? Oamenii de știință sunt de părere că aceste alergii se transmit genetic. De aceea copiii cu părinți alergici sunt mult mai predispuși alergiilor decât alți copii. Chiar dacă doar un părinte este alegic, copilul are o șansă din patru să fie și el alergic. Un alt factor ce poate provoca alergii este expunerea la alergeni în momentele în care organismul este slăbit, în perioada de pubertate la copii sau în perioada de sarcină la mame. Persoanele alergice la polen sunt predispuse și la alte alergii determinate de praf sau mucegai.
Cum putem ameliora alergiile la polen? Există trei abordări generale pentru alergiile la polen: evitarea surselor care pot provoca alergii, administrarea de medicamente pentru ameliorarea simptomelor și imunoterapie. Deși nu s-a găsit niciun tratament pentru vindecarea acestui tip de alergie, aceste strategii ameliorează simptomele.
Evitarea:
Evitarea completă a polenului înseamnă mutarea într-un spațiu total lipsit de plante producătoare de polen sau într-un spațiu unde acesta nu poate ajunge. Această soluție extremă nu oferă decât o protecție temporară persoanelor alergice. Sunt și alte moduri de a evita polenul, de exemplu pot fi evitate ieșirile în aer liber în timpul dimineții când nivelul polenului din atmosferă este ridicat. Aerul condiționat sau dispozitivele de filtrare ale aerului din casă și mașină sunt foarte utile. Persoanele cu alergii au nevoie de un mediu în permanență curat și aerisit.
Medicamentele:
Pentru persoanele cu alergii sezoniere, de multe ori simptomele pot fi controlate cu medicamente. Cel mai adesea doctorii recomandă antihistaminice (combat acțiunea nocivă a histaminelor), corticosteroizi și cromolin pe bază de sodiu (utilizat pentru soluții nazale).
Imunoterapia:
Medicii recomandă și imunoterapia. Este o metodă de tratament care constă în administrarea de vaccinuri. Această metodă urmărește desensibilizarea față de alergen prin expunerea organismului la anumite doze de alergen și obișnuirea organismului cu alergenul.
Remedii naturale:
Pentru a preveni apariția alergiilor și pentru a diminua disconfortul produs de acestea este important să luați măsuri de întărire a sistemului imunitar. Încercați să consumați cât mai multe alimente bogate în antioxidanți naturali (fructe și legume intens colorate), precum și în vitamina E, zinc și seleniu. Infuzia din frunze uscate de urzici are un efect rapid de ameliorare a congestiei nazale și a strănutului. Utilă este și infuzia din frunze uscate de pătrunjel, care scade nivelul de histamină.