Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

VIDEO: REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ


  

 

   Absolvenții de clasa a VIII-a nu au reușit să impresioneze cu rezultatele obținute la examenul de Evaluare Națională. Aproape o mie dintre cei 2.920 candidați prezenți la examen nu au reuțit să obțină nici măcar nota 5. Statistica de anul trecut arăta că 81,71% dintre candidați au obținut note mai mari sau egale cu 5, dar potrivit statisticii din 2012, procentul a coborât până la 66, 23%. Pentru a-și mai mări punctajul, 241 de elevi au depus contestații. Cele mai slabe note au fost la matematică, chiar dacă, aparent, elevii au declarat că subiectele la română le-au pus probleme. Reprezentanții Inspectoratului Åžcolar spun că rezultatele slabe se datorează neimportanței pe care elevii o acordă acestui examen, atâta timp cât indiferent de notă, nu pică nimeni. Chiar dacă au fost înregistrate rezultate mici, 12 elevi au obținut medii de zece.

   O statistică a rezultatelor, alcătuită înainte de rezolvarea contestațiilor, arată că din totalul celor 2.920 elevi care au susținut examenul de Evaluare Națională, 986 au obținut media generală sub 5, ceea ce înseamnă un procent de 33,77%. De remarcat este faptul că rezultatele de anul acesta sunt mai slabe decât cele de anul trecut, când 81,71% dintre candidați au reușit să obțină note mai mari sau egale cu 5. Anul acesta, doar 66,23 % au luat peste 5, asta înainte de contestații.
   Situația pentru ambele discipline de examen arată că 471 elevi au obținut medii cuprinse între 5 – 5,99, în vreme ce 490 elevi au izbutit să obțină medii cuprinse între 6 – 6,99. 16,78% dintre elevii care au susținut acest examen, mai exact 368, au obținut medii între 7 – 7,99, în timp ce medii între 8 – 8,99 au obținut 312 elevi. Mediile între 9 – 9,99 au fost obținute de un număr de 281 absolvenți de clase gimnaziale, iar 12 elevi au obținut media 10 la examenul de Evaluare Națională.
   Pe discipline de examen, cele mai slabe rezultate au fost înregistrate la matematică, unde 1.508 elevi, adică mai bine de jumătate dintre candidați, au obținut note sub 5. Medii între 5 – 5,99 au obținut 412 elevi, în timp ce medii între 6 – 6,99 au obținut 272 elevi. De asemenea, medii între 7 – 7,99 au reușit să obțină 222 elevi, iar medii între 8 – 8,99 au obținut 211 elevi. Medii cuprinse între 9 – 9,99 au obținut 209 elevi, iar 10 au obținut 89 de copii.
   La proba scrisă de limba și literatura română, 546 candidați nu au reușit să obțină nici măcar nota 5. Medii între 5 – 5,99 au obținut 379 elevi, în timp ce 428 dintre elevi au obținut medii între 6 – 6,99. Medii cuprinse între 7 – 7,99 au obținut 523 elevi, alți 585 obținând medii cuprinse între 8 – 8,99. Mediile cuprinse între 9 – 9,99 au fost obținute de 434 elevi. Punctajul maxim la această probă l-au obținut 32 de absolvenți de clase gimnaziale.
   Aceste rezultate nu sunt finale. Până la orele 18.00 au fost depuse 136 de contestații la română și 105 la matematică. „Având în vedere că promovarea nu se pune la acest examen și se adună media de la acest examen, cu media din anii de gimnaziu, elevii nu își mai dau interesul pentru învățat. Subiectele la matematică au fost mai ușoare decât anul trecut și mă așteptam la note mai mari”, a spus inspectorul școlar Daniela Sârghie, care este profesor de matematică.
   Rezultatele de după soluționarea contestațiilor vor fi afișate luni. În funcție de mediile obținute și în baza opțiunilor trecute pe fișele personale, elevii vor fi repartizați la licee.

Dilema între subiectiv și predicativ persistă
 
   Propoziția subiectivă și cea predicativă au continuat să stârnească controverse chiar și după afișarea primelor rezultate. Absolvenții de clase gimnaziale au putut respira ușurați abia după ce au fost afișate rezultatele.
   După ce s-au felicitat între ei și au mai împărtășit ultimele impresii despre primul examen important din viața lor, elevii și-au făcut planuri de distracție. „A fost agitație foarte mare cu subiectiva și predicativa la limba română, la matematică subiectele au fost ușoare, iar rezultatele sunt mai mari decât mă așteptam. O să petrec undeva în oraș în seara asta (aseară – n.r.) pentru că am muncit foarte mult anul ăsta. Am ieșit doar o singură dată afară, anul acesta”, a spus Roxana Ciobanu, absolventă a Åžcolii „Ștefan cel Mare” din Focșani. Nu este însă singura elevă care a vrut să sărbătorească momentul, și astfel să mai recupereze din distracția pierdută cu învățatul.
   La bucuria copiilor au asistat și părinții, care la rândul lor au stat cu sufletul strâns în fața unităților de învățământ, până când au fost comunicate rezultatele. „Sunt bucuros ca fiecare părinte. Au fost rezultate foarte bune. Va primi recompensă o vacanță liberă la mare și tot ce își dorește ea. Să stea liniștită și să simtă că rezultatele obținute și munca depusă merită recompensată, dar și sancționată în cazul în care mai greșește. Trebuie să punem osul la treabă dacă vrem să facem ceva bun pentru viitor”, a spus Daniel Ciobanu, tatăl Roxanei.

Mulți elevi nemulțumiți de rezultate  

   Dacă unii elevi au avut motive de bucurie și chef de petreceri, alții s-au arătat profund de dezamăgiți la vederea rezultatelor. Unii dintre candidați, care se așteptau să ia cel puțin 9, s-au trezit cu note puțin peste 7.
   Ei spun că au făcut contestații, în speranța că vor mai primi un punct în plus, pentru a putea fi admiși la liceul dorit. „Nu m-am descurcat din cauza subiecteleor de la gramatică și din cauza compunerilor. La compuneri a depins de corectori. Acest subiect a fost bătaie de joc pentru noi. Nu se poate așa ceva, astfel de subiecte au fost date pentru copiii care nu au învățat tot anul. Acum, cei care au învățat tot anul au luat note mici, iar cei care nu au învățat au luat note mari, pentru că s-au descurcat mai bine decât noi. Mă așteptam să iau nota 9 la limba română, dar am luat 7,75 și voi depune contestație. La matematică sunt mulțumită de punctajul obținut”, a spus Flavia, de la Școala „Duiliu Zamfirescu”. Dezamăgită că nu va fi admisă la liceul dorit, eleva a izbucnit în plâns în brațele mamei sale, care i-a fost alături pentru a o încuraja.
   Nemulțumiți au fost și la Școala nr. 3. Au fost elevi care au obținut medii puțin peste 3, la care nu se așteptau. Numărul celor care au anunțat că vor depune contestații a fost destul de mare. „Am obținut o notă sub așteptări, nici nu vreau să o spun, pentru că îmi este rușine. Am avut emoții și din cauza camerelor și nu am făcut mare lucru. Depun contestație, care sper să îmi mai ridice nota finală”, a spus Alina.

Copii de vipuri la Evaluarea Națională

   Mihnea Dumbravă, fiul inspectorului școlar Lidia Dumbravă, a obținut media generală de 9,82. El a reușit să nu își facă mama, inspector școlar, fericită. La Limba și Literatura Română a fost notat cu 9,80, în vreme ce la Matematică a obținut 9,85. El este deja elev al Colegiului Național „A.I. Cuza”.
Și fiica notarului Carmen Strună, Irina, a obținut rezultate bune. Ea a făcut o teză de 9,35 la Limba română și a avut o lucrare perfectă, de 10, la matematică. Ea a fost elevă a Școlii „Ștefan cel Mare” din Focșani.
   În perioada 5-8 iulie, absolvenții claselor a VIII-a și părinții vor completa fișele de înscriere la liceele de stat, fiind asistați de foștii diriginți ai elevilor. Pe data de 14 iulie va avea loc repartizarea computerizată la licee.

   Puteți consulta  AICI tabelul nominal al candidaților participanți la examenul de Evaluare Națională.
   Puteți consulta AICI  rezultatele înainte de contestații, pe tranșe de medii, la nivel de județ.

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?