Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622
Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622

Avocaţii îşi aşteaptă onorariile de la parchete


   Avocații vrânceni vor marca „Ziua Avocatului” printr-un protest. Ei protestează față de neplata oficiilor apărătorilor care au intrat în dosare în faza de urmărire penală.
   Decanul Baroului Vrancea, avocatul Ioan Ioanovici, a declarat că până nu vor fi plătite onorarile restante încă din august anul trecut, avocații nu vor intra în dosarele aflate în cursul urmăririi penale pe rolul unităților de parchet din întreg județul.
   Totuși, a fost acordată o concesie cauzelor în care cercetarea a ajuns la final și în care este necesară prezența unui apărător la prezentarea materialului de urmărire penală. „Săptămâna trecută am participat la Congres și am ridicat această problemă. Ministrul Justiției a spus clar că Ministrul Finanțelor nu vrea să modifice bugetul”, a declarat Ioan Ioanovici.
   La începutul lunii iunie, atunci când au decis să nu mai intre în oficiile de la parchete, datoria către avocați se ridica la circa 20.000 de lei. Acesta poate fi și motivul pentru care, în acest an avocații nu vor sărbători cu fast de ziua lor, respectiv duminică.
   Ziua de 24 iunie a fost declarată Ziua Avocatului Român la 12 iunie 1998, când în cadrul Congresului avocaților din România s-a hotărât acest lucru, cu doar două voturi contra.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?