Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617
Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617

Tatăl lui Florentin Pușcoiu: ,,Sunt alături de familia preotului”


   Familia lui Florentin Pușcoiu, tânărul care sâmbătă l-a înjunghiat mortal pe părintele Tudor Marin, în biserica din Piața Unirii, este foarte afectată de cele întâmplate. Părinții tânărului locuiesc la Boțârlău, iar la aflarea veștii, nu au venit la apartamentul din Focșani, în care locuia fiul lor. Vecinii ne-au spus că nu i-au văzut pe acolo de la producerea nenorocirii și că nu obișnuiau să vină nici înainte.
   Ieri, reporterii „Monitorul de Vrancea” au mers la Boțârlău, la familia Pușcoiu. Vizibil afectați, părinții lui Florentin nu au vrut să spună mai nimic despre ce s-a abătut peste familia lor. Tatăl acestuia, Victor Pușcoiu, a spus doar că îi pare rău de cele întâmplate. „Nu sunt în stare să spun ceva. Doar că sunt alături de familia preotului. I-am oferit tot, dar…”! Acestea au fost singurele fraze rostite de tatăl celui care a șocat întreaga țară, cu cruzimea sa.
   Nici vecinii tânărului nu și-au revenit din șoc. Ieri, câțiva dintre ei erau în fața blocului și aveau același subiect de discuție ca și înainte cu o zi, respectiv crima comisă de Florentin Pușcoiu. Oamenii nu-și pot închipui cum a putut vecinul lor, pe care îl știu de mic, să facă așa ceva. Aceștia au adăugat că de duminică, de când anchetatorii au percheziționat locuința lui Florentin Pușcoiu și au ridicat mai multe probe, nimeni nu a mai trecut pe acolo. „Pe părinții lui nu i-am văzut deloc pe aici de când s-a aflat că el a făcut asta. Ei nici înainte nu aveau treabă cu el. Mai venea maica-sa cu mâncare. Taică-su nu trecea deloc. Chiar a muncit o vreme la cineva de aici și cât a zugrăvit apartamentul nu a trecut deloc pe la el, semn că nu se înțelegeau”, a spus o vecină a tânărului.

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?