Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Cea mai mare pensie de urmaş este de 1.250 lei


   Cea mai mare pensie de urmaș încasată de un vrâncean, la ora actuală, este de 1.250 lei lunar, în timp ce cea mai mică pensie de acest fel este de 350 lei. Potrivit celor declarate de Adrian Juravle, directorul Casei Județene de Pensii (CJP), în momentul de față, în evidențele instituției figurează 9.234 pensionari de urmaș, dintre care 1.563 sunt copii, iar 7.771 soți supraviețuitori. „Pentru copii, pensia de urmaș se acordă până la împlinirea vârstei de 16 ani, iar în cazul în care aceștia își continuă studiile, până la împlinirea vârstei de 26 de ani. În situația în care asiguratul în sistemul public de pensii nu este încă pensionar în momentul când intervine decesul, pensia de urmaș pentru copii sau soțul supraviețuitor, după caz, se calculează dintr-un cuantum pe care l-ar fi avut în situația în care ar fi fost pensionar de invaliditate gradul I. Din acest cuantum se calculează apoi procentul prevăzut de lege, ca pensie de urmaș”, a detaliat directorul Adrian Juravle.
    În ceea ce privește soțul supraviețuitor, acesta are dreptul la pensie de urmaș pe tot timpul vieții, la împlinirea vârstei de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puțin 15 ani. În cazul în care durata căsătoriei este mai mică de 15 ani, dar de cel puțin 10 ani, cuantumul pensiei de urmaș cuvenit soțului supraviețuitor se diminuează cu 0,5% pentru fiecare lună, respectiv cu 6% pentru fiecare an de căsătorie în minus. Totodată, soțul supraviețuitor are dreptul la pensie de urmaș, indiferent de vârstă, pe perioada în care este invalid de gradul I sau II, dacă durata căsătoriei a fost de cel puțin un an.
   Condiția vârstei și durata căsătoriei nu contează în cazul în care decesul soțului susținător s-a produs ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, iar supraviețuitorul nu realizează venituri lunare dintr-o activitate pentru care asigurarea este obligatorie, sau realizează însă acestea sunt mai mici de 35% din salariul mediu brut. În cazul în care nicio condiție amintită mai sus nu este îndeplinită, totuși soțul supraviețuitor va primi timp de șase luni pensie de urmaș dacă nu are deloc venituri sau dacă acestea sunt, de asemenea, mai mici de 35% din leafa medie brută.
    Dacă la data decesului susținătorului, soțul supraviețuitor are în îngrijire unul sau mai mulți copii cu vârste de până la 7 ani, va beneficia de pensie de urmaș până când ultimul copil va împlini 7 ani, dacă nu are venituri sau acestea sunt sub 35% din salariul mediu brut.

1.563 de copii primesc pensie de urmaș

   Pensia de urmaș se stabilește fie din pensia pentru limita de vârstă a susținătorului decedat, fie din pensia de invaliditate gradul I, în cazul în care decesul susținătorului a survenit înaintea îndeplinirii condițiilor pentru obținerea pensiei pentru limită de vârstă. „Cuantumul pensiei de urmaș se stabilește procentual din punctajul mediu anual realizat de susținător, în funcție de numărul urmașilor îndreptățiți, astfel: 50% pentru un singur urmaș, 75% pentru doi urmași și 100% pentru trei sau mai mulți urmași. În evidențele noastre sunt 1.563 copii care beneficiază de pensie de urmaș. Cuantumul pensiei de urmaș, în cazul orfanilor de ambii părinți, se stabilește prin însumarea drepturilor de pensie de urmaș, calculate după fiecare părinte”, a declarat Adrian Juravle, directorul CJP. 
   Soțul supraviețuitor care are dreptul la o pensie proprie și îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru obținerea pensiei de urmaș după soțul decedat, poate opta pentru cea mai avantajoasă pensie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?