Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Testare pentru elevii claselor a IV-a


   Elevii claselor a IV-a, de la Liceul Tehnologic „Al. I. Cuza” din Panciu, au susținut, ieri, evaluarea cunoștințelor dobândite în ciclul primar, la disciplinele Limba română și Matematică. „Din totalul de 48 de elevi înscriși, la testare s-au prezentat 41. 40 de minute au fost alocate pentru rezolvarea subiectelor de Matematică și alte 40 pentru cele de Limba română, cu o pauză de 10 minute între cele două probe”, a declarat directorul Valeriu Jalbă.
   Potrivit acestuia, evaluarea a decurs fără incidente, la acest lucru contribuind și cadrele didactice care au asigurat supravegherea elevilor. Subiectele de la ambele discipline au fost concepute de Comisia Metodică a Învățătorilor, lucrările urmând a fi corectate în cel mai scurt timp. Atât rezultatele, cât și modelele de subiecte vor fi trimise, ulterior, la Inspectoratul Åžcolar Județean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?