Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639

Maşină, adăpost de animale și pubelă de gunoi, în flăcări


   O mașină, ce aparținea unui bărbat din Movilița, a luat foc după ce a fost implicată într-un accident rutier. Incendiul a fost anunțat duminică, la ora 15.30.
   La fața locului au ajuns pompierii de la Panciu, care nu au mai putut face mare lucru. Mașina a ars în totalitate, iar pompierii cred că incendiul a fost provocat de un scurtcircuit electric, produs din cauza șocului în urma coliziunii dintre două autoturisme.
   La Vizantea Mănăstirească, un adăpost de animale a luat foc, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit, produs la un cablu electric neizolat corespunzător. În urma incendiului, au ars acoperișul adăpostului de animale, construit din lemn cu învelitoare din azbociment, pe o suprafață de aproximativ 60 metri pătrați, și 500 kilograme de lucernă.
   Tot duminică, pompierii din Focșani au intervenit pe Bulevardul Unirii din Focșani, pentru a stinge un incendiu care a cuprins o pubelă de gunoi. În urma incendiului, provocat, cel mai probabil, de fumatul în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător, au ars pubela de gunoi din PVC și 50 de kilograme de gunoi menajer, din interiorul acesteia.
   De asemenea, tot la sfârșitul săptămânii trecute, paramedicii au intervenit pentru soluționarea a 20 situații medicale de urgență. Printre cele mai frecvente motive pentru care au fost solicitate echipajele SMURD se numără afecțiunile cardiace, diferite traumatisme, dureri lombare și abdominale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?