Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638
Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638

PDL=Alianţa pentru Vrancea


   Persoana care a înmânat materialele denigrante pentru ca acestea să fie distribuite joi seara, prin oraș, este Cătălin Georgescu. Din informațiile noastre, Georgescu este unul dintre candidații PDL (egal APV) la Consiliul Local Focșani. Este mai mult decât evident, așadar, că fițuicile nu puteau veni din altă parte decât din partea pedeliștilor care au și furat marca ,,Monitorul”.
   O confirmare în plus că fițuica aparține pedeliștilor vine de la trompeta portocalie, care a publicat ieri un articol ilustrat cu fotografia unui fluturaș aruncat din deltaplan de Trașcaliu. Fluturașul este asemănător cu cel de pe ultima pagină a fițuicii aruncate în scările de bloc din Focșani.
   Persoanele care l-au văzut, ne-au spus că în momentul în care a dat mate-rialele altor persoane pentru a le împărți, Georgescu se deplasa la volanul unui autoturism marca Skoda Fabia, roșu. Georgescu a acostat mai mulți tineri cărora le-a dat câte 30 de lei ca să împartă mizeriile pedeliste pe la ușile focșănenilor.
   Printre aceștia se afla și un tânăr de 19 ani din comuna Valea Sării, care joi seara a fost audiat de polițiști. Acesta a recunoscut că a fost plătit să facă asta dar nu a putut da prea multe detalii cu privire la proveniența materialelor denigrante pentru că nu are nici în clin nici în mânecă cu politica și mai ales cu pedeliștii camuflați în apeviști.
   Polițiștii au făcut o informare către reprezentanții Biroului Electoral Județean și în funcție de răspunsul pe care îl vor primi vor lua măsurile legale.
   Reamintim că joi seara, în mai multe cartiere ale orașului au fost distribuite materiale electorale cu caracter denigrant la adresa unor candidați ai Uniunii Social Liberale (USL), printre care și actualul primar al municipiului Focșani Decebal Bacinschi. Acesta din urmă a sunat la 112 și a precizat că mai multe persoane împart prin oraș materiale electorale cu caracter denigrator.
   În urma sesizării primite, oamenii legii au efectuat verificări, iar în cartierul Sud al orașului au identificat un tânăr de 19 ani care avea asupra sa mai multe materiale electorale pe care le împărțea. Băiatul a ajuns la sediul poliției, unde a fost audiat. El le-a spus polițiștilor că a primit suma de 30 de lei de la o persoană pentru a-i face acest serviciu. Polițiștii vrânceni au confirmat informațiile și au precizat că efectuează cercetări pentru identificarea persoanelor care au comis acțiunea ilicită.
   Potrivit informațiilor noastre, pedeliștii – apeviști vor să continue această campanie ilegală, sperând probabil că nu vor fi dibuiți. Având în vedere că au comis însă două infracțiuni într-o singură fițuică, respectiv furtul mărcii „Monitorul” și distribuirea de materiale electorale cu caracter denigrant, suntem convinși că organele abilitate își vor face datoria, iar infractorii vor fi identificați și pedepsiți, conform legii.

19 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?