Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621

Copii abandonaţi în spitale


   Sărăcia, dar și lipsa de educație fac ca din ce în ce mai multe femei să își abandoneze pruncii abia născuți prin spitale. În fiecare an, zeci de bebeluși sunt părăsiți de cele care le-au dat viață. Fără pic de suflet și milă, multe mămici își abandonează copiii încă de la naștere sau atunci când îi aduc în spital, din cauza unor probleme de sănătate.
   Astfel, numai anul trecut, 15 copii au fost abandonați în Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani. Cele mai multe abandonuri infantile se înregistrează la nivelul Secțiilor de Neonatologie și Pediatrie. Reprezentanții acestei unități spita-licești au declarat că cei 15 copilași au fost luați în grijă de asistenți maternali.
   Potrivit specialiștilor, mamele care își abandonează copiii în spitale sunt mai puțin educate și au o situație financiară precară. De asemenea, de cele mai multe ori, ele au convingerea că acolo copilul le este bine îngrijit, iar prezența lor alături de copil o consideră mai puțin importantă.
   Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență ne-au spus că în conformitate cu legea, dacă în 24 de ore mama nu se prezintă la spital să-și ia micuțul acasă, ei fac o sesizare scrisă și telefonică la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) și în cazul în care mama nu are acte, poliția o caută timp de trei zile. Dacă mama nu este găsită sau nu-și dorește copilul, se întocmește proces verbal de abandon semnat de polițist, DGASPC și unitatea spitalicească. În condițiile îna care copilul este clinic sănătos, acesta este luat de un asistent maternal. 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?