Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617

Cinematograful Balada valorează 5 milioane lei


   Domeniul public al municipiului Focșani a fost completat cu mai multe bunuri din Piața Unirii și Grădina Publică. Este vorba despre rețeaua de iluminat public, fântânile și lacul cu fântână din Piață, chioșcurile pentru șahiști și fanfară, situl arheologic și muzeul. Cea mai mare valoare de inventar dintre aceste bunuri inventariate în domeniul public o are muzeul, 3,5 milioane lei. „În urma derulării proiectului Recalificare Urbană pentru Perimetru Istoric Piața Unirii și Grădina Publică din Focșani au rezultat o serie de mijloace fixe, respectiv centrul meșteșugăresc compus din ateliere și spații comerciale, două parcări publice, fântâni și au fost reabilitate construcțiile existente în acest perimetru”, se arată în raportul întocmit de Direcția economică din cadrul Primăriei Focșani, care însoțește proiectul de hotărâre privind completările și modificările aduse inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului.
   Proiectul a fost adoptat în cea mai recentă ședință a Consiliului Local, de săptămâna trecută.  De asemenea, s-au majorat și valorile de inventar a unor alte mijloace fixe, datorită finalizării lucrărilor, cele mai mari creșteri fiind la Cinematograful Balada (5 milioane lei), Ateneul Popular (4 milioane lei) și esplanada Pieței Unirii (3 milioane lei).
   Printr-o altă hotărâre adoptată de aleșii locali, Direcția de Dezvoltare Servicii Publice de la Primăria Focșani a primit în administrare pentru cinci ani bunurile din Piața Unirii și din Grădina Publică. Cele mai mari valori de inventar le au Piața Unirii (4,6 milioane lei) și Grădina Publică (2,6 milioane lei). Monumentul Unirii a fost inventariat la valoarea de 455.000 lei, parcările la câte 1 milion de lei, Bulevardul Unirii la 2,3 milioane lei, iar borna de hotar la 47.600 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?