Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Strategie pentru medicina de familie


   Medicina de familie este unul dintre capitolele la care Vrancea stă destul de prost, mai ales în mediul rural. În Vrancea sunt 152 de medici de familie în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, dintre care 94 în mediul rural, 37 în Focșani și 21 în celelalte patru orașe. Potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică (DSP), majoritatea medicilor de familie au între 1.700 și 2.000 de pacienți înscriși pe liste. În Boghești, Spulber, Păulești, Năruja, Negrilești și Obrejița nu există medici, asistența medicală fiind asigurată de cadre medicale din comunele învecinate. „Dintre cauzele pentru care posturile nu au fost ocupate amintim: număr mic de asigurați, între 500 și 800 ce nu permite funcționarea unui cabinet medical decât la limita de avarie; lipsa dotărilor cu aparatură medicală; prevederile actualei legislații, ce nu permit medicilor absolvenți să intre în contract cu CAS, ci numai medicilor specialiști de medicină de familie”, spun reprezentanții DSP.
   Prin urmare, la Ministerul Sănătății (MS) au fost elaborate o Strategie de Dezvoltare a Asistenței Medicale Primare pentru perioada 2012-2020 și un plan de acțiune ce vizează implementarea acesteia. Potrivit MS, se urmărește asigurarea pla-nificării, în următorii opt ani, a resurselor umane prin crearea unui flux de medici de familie rezidenți, dar și prin crearea de posibilități pentru medicii tineri de a intra în sistem și a deschide cabinete de practică în medi-cina de familie. „Este un lucru bun dacă cei de la Minister vor pune în aplicare această strategie, mai ales dacă medicilor de familie tineri li se vor asigura toate condițiile necesare pentru a lucra în zonele izolate”, este de părere medicul de familie Cristina Ducan, vicepreședintele Patronatului Medicilor de Familie Vrancea.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?