Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636
Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636

Gigacaloria distruge… căsnicia


   Facturile mari la energie termică sunt motiv de nemulțumire pentru mulți focșăneni. Unii dintre aceștia au ajuns să aibă și discuții aprinse în familie, cu partenerii de viață, din cauza cheltuielilor mari la întreținere și a veniturilor mici. O focșăneancă și-a spus ieri oful în fața primarului Decebal Bacinshi, în cadrul audiențelor. Femeia a mărturisit că mărirea prețului gigacaloriei, care a dus la o factură de 546 lei pentru luna februarie la ENET, a băgat zâzanie în familie. Singurul venit este cel al soțului, de 1.300 lei, sumă care îi susține pe toți cei patru membri ai familiei. Familia nu a beneficiat nici de ajutor de căldură, întrucât și-a permis să aibă o mașină cu o capacitate cilindrică mai mare decât cea admisă de lege. „Este o problemă foarte mare, nici așa, să se ia pielea de pe noi. Sunt certuri în familie, se poate ajunge și la despărțire din cauza cheltuielilor mari. Åži Salubritatea m-a șocat, 8 lei/persoană. Ce fac, mănânc gunoiul ăla?”, s-a plâns femeia. Primarul i-a explicat acesteia că prețul gigacaloriei a fost aprobat prin hotărâre de Consiliu Local și că problema o constituie veniturile scăzute ale populației. „Soluția este că trebuie să reducem consumul, prin izolarea blocurilor și să crească veniturile”, a spus Decebal Bacinschi.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?