Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Vegetaţie uscată, arsă doar cu aviz


   Focșaniul este în curățenie generală de primăvară, în această perioadă. Unii proprietari își curăță terenurile de resturi vegetale, dându-le foc, fără a conștientiza că pun în pericol locuințele, atât pe ale lor cât și pe cele ale vecinilor. Ieri, în curtea Spitalului Județean de Urgență, doi muncitori făcuseră un foc din crengi și alte resturi de vegetație. Astfel de arderi sunt din ce în ce mai întâlnite fie că e vorba de periferie, fie de zone centrale.
   Primăria Focșani atenționează proprietarii de terenuri că arderea mi-riștilor și a resturilor vegetale pe terenurile agricole, precum și arderea vegetației pajiștilor permanente este interzisă, potrivit legii. „Persoanele fizice și juridice, deținători legali de terenuri, au obligația de a nu arde miriștile, tufărișurile sau vegetația ierboasă fără acceptul autorității competente pentru protecția mediului și fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență”, anunță reprezentanții Primăriei.
   Arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale se poate executa numai după obținerea avizului de lucru cu focul, cu respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?