Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Ţii cură de slăbire? Iată ce deserturi ai voie


   Cura de slăbire sau mai degrabă înfometarea este pentru mulți oameni, din păcate, răspunsul corect pentru a scăpa de kilogramele în plus. Nu este însă și părerea specialiștilor care îi sfătuiesc pe doritori să aleagă o cură de slăbire care să îi ajute să piardă treptat din surplusul de greutate, adică 400-800 de grame pe săptămână.
   Chiar dacă tuturor oamenilor le place să piardă multe kilograme într-un timp scurt, cura de slăbire adecvată îi ajută pe termen lung prin crearea unor noi obiceiuri alimentare care să-i ajute nu doar să piardă surplusul de kilograme însă să se și mențină la greutatea ideală.

Cura de slăbire care îți permite să scazi numărul de calorii este cea mai indicată
   Întrebarea de un milion de puncte este cum să alegi cea mai bună cură de slăbire care să te ajute să pierzi kilograme în mod sănătos. Bineînțeles, principalul răspuns este cura de slăbire care te face să micșorezi numărul de calorii consumate zilnic alături de un program strict de exerciții fizice.
   Însă atunci când este vorba de consumul potrivit de calorii pentru mulți oameni este dificil să facă cele mai bune decizii. Oamenii aleg adesea alimentele dense, bogate în calorii, însă sărace în nutrienți sau aleg porții mult prea mari. Iar una dintre cele mai grele decizii când este vorba despre orice cură de slăbire este legate de alegerea desertului.

În cura de slăbire, include desertul care are indice glicemic scăzut
   Dacă nu poți renunța la desert, o alegere înțeleaptă este desertul care are un indice glicemic scăzut. Pentru că, de obicei, nutriționiștii permit, o dată pe săptămână, consumul unui desert. Åži cum oamenii aleg de obicei produsele grase, cercetătorii au examinat efectele desertului asupra pierderii sănătoase în greutate. Pentru acest studiu au fost alese adolescente supraponderale, cărora li s-a dat să urmeze o cură de slăbire timp de 3 luni.
   În această perioadă, jumătate dintre fete au avut voie, o dată pe săptămână, să mănânce un desert la alegere. Celălalt grup a consumat desert cu un indice glicemic scăzut, de patru ori pe săptămână. După care s-au analizat diferențele de greutate, indicele de masă corporala, glicemia și altele. Astfel s-a descoperit că toate adolescentele au prezentat un indice de masă corpolală îmbunătățit. Însă, la grupul adolescentelor care au consumat desertul cu indicele glicemic scăzut s-a înregistrat o scăderea mai mare în greutate comparativ cu celălalt grup.
   În plus, s-a constatat și nivelul glicemiei scăzut precum și o îmbunătățire a apetitului la adolescentele care au mâncat desertul cu indicele glicemic scăzut.

   Acest studiu, fascinant pentru cei interesați, a demostrat că desertul nu trebuie exclus dintr-o cură de slăbire atât timp cât sunt alese produsele cu un indice glicemic scăzut.
   De obicei, oamenii se abțin din greu în perioada în care urmează o cură de slăbire de la dulciuri, însă atunci când li se permite aleg produsele cu un conținut ridicat de zahăr. O opțiune mai bună sunt deserturile consumate cu moderație și cu un indice glicemic scăzut. În acest mod, vă satisfaceți dorința de dulciuri fară a ruina planul de a slăbi sănătos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?