Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Instructor auto fără atestat


   Un tânăr din Focșani s-a apucat să dea lecții de condus, deși nu avea atestat în acest sens. Polițiștii i-au întocmit dosar penal și vor continua cercetările.  În funcție de rezultatele anchetei vor dispune și măsurile corespunzătoare. 
   Polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Focșani au oprit ieri, în trafic, pe drumul care duce spre Petrești, un autoturism marca Hyundai, având inscripția „Åžcoala”. În autoturism se aflau trei persoane, respectiv Iulian Bogdan T., de 20 de ani, instructorul de ocazie și doi elevi. În urma verificărilor , oamenii legii au stabilit că tânărul care dădea lecții de șofat nu avea atestat în acest sens.
Polițiștii i-au întocmit dosar penal și continuă cercetările.
   Contactat de reporterii „Monitorul de Vrancea”, șeful Poliției Municipiului Focșani, comisarul Gicu Avasiloaie a confirmat incidentul. El a  spus că „autoturismul a fost oprit în trafic de către polițiștii Secției numărul 1 Poliție Rurală Focșani, iar în urma verificărilor s-a stabilit faptul că instructorul auto nu avea atestat pentru a desfășura această activitate. Dosarul penal întocmit va fi înaintat la Parchet pentru atribuire număr unic, urmând a se dispune măsurile legale”.
   Polițiștii vor continua cercetările în acest caz și vor încerca să afle și cine l-a lăsat pe tânărul fără atestat să desfășoare această activitate. Dacă se va stabili că cineva i-a dat mașina cu bună știință, persoana respectivă ar putea fi și ea trasă la răspundere. Cert este că o persoană care are permis de foarte puțin timp, așa cum are instruc-torul de ocazie, nu poate da lecții de condus altor persoane.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?