Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Ce e real şi ce nu despre consumul de apă pentru sănătatea ta


   Cercetătorii de la Universitatea din Carolina de Nord au publicat recent rezultatele unui studiu cu privire la impactul consumului de apă asupra energiei și greutății. Adesea, se spune că apa te poate ajuta să slăbești. Unii specialiști ne sfătuiesc să consumăm apă rece pentru a grăbi metabolismul. Dar, ca orice lucru în exces, o cantitate prea mare de apă poate fi periculoasă pentru sănătate. Există cazuri în care un consum excesiv de apă poate să ducă la delir datorită hiponatremiei – nivel foarte scăzut de sodiu sau chiar la intoxicație cu apă.

Fapte interesante aflate din studiu
– Oamenii nu pot supraviețui mai mult de 4 zile fără apă.
– Organismul uman conține 60% apă.
 Din studii, adesea s-a observat o reducere  a caloriilor consumate când apa este adăugată la dietă. Åži invers, când s-a eliminat apa, energia calorică obținută din alimente a crescut cu 8.7%. 
 

Studii care arată efectul apei asupra greutății
   Cercetătorii s-au folosit de patru studii existente ce examinau efectul apei consumate asupra pierderii kilogramelor. Două studii aveau ca subiecți doar adulți și două studii includeau și copii peste 7-8 ani. Grupul de adulți care a consumat apă înaintea meselor principale și a făcut exerciții pentru slăbit, a pierdut în medie 5.4 kg în 12 săptămâni, în comparație cu grupul care nu a consumat apă înaintea meselor, care a pierdut doar 3.3 kg în medie.
   Într-un studiu ce a avut ca subiecți copii din Germania, s-a arătat că școlile ce își educau elevii să consume mai multă apă, aveau un risc mai scăzut de copii supraponderali decât școlile ce nu concentrau eforturi în acest sens. Copiii de la școlile ce îi îndrumau spre consumul de apă aveau un aport zilnic de apă mai mare cu un pahar decât cei de la celelalte școli. 
 
Concluzii
   Cercetătorii concluzionează referitor la studiul în cauză: „Aceste constatări de la studiile clinice, împreună cu cele din studiile epidemiologice și de intervenție, sugerează că apa are un posibil rol important de jucat în reducerea aportului de energie/calorii, și în consecință, de prevenire a obe-zității”. Totuși, concluziile autorilor acestui studiu nu sunt însă foarte edificatoare sau ferme. Ei susțin că sunt necesare studii suplimentare asupra acestui subiect pentru a putea demonstra mai clar efectul consumului de apă asupra pierderii kilogramelor în plus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?