Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617
Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617

Cum să vizezi carnetul de rentier agricol


   Vizarea carnetelor de rentier agricol a început la 1 martie, la centrul județean al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Vrancea. Rentierul trebuie să prezinte carnetul de rentier agricol, actul de identitate în original sau alte documente în cazul în care a fost modificată situația terenurilor pe care le deține. Potrivit conducerii APIA, carnetul de rentier agricol nu va fi vizat în absența beneficiarului sau a unui împuternicit al acestui, fie că este vorba despre un mandatar, curator sau tutore. Aceștia trebuie să prezinte procură, curatelă sau o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. „Renta viageră agricolă încetează la data decesului rentierului. În cazul decesului rentierului, renta datorată acestuia în anul respectiv poate fi încasată de moștenitorii săi”, precizează APIA. Pentru a obține acești bani, moștenitorii trebuie să prezinte actul de succesiune, certificatul de calitate de moștenitor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?