Cu o casă plină de copii și fără vreun alt venit decât alocațiile acestora, iarna e greu de trecut. Dacă în alte anotimpuri, sărmanii satelor mai fac ceva bani din munci ocazionale, iernile trebuie să trăiască din ce-au agonisit.
Așa s-a gândit și Mihai Olteanu, de 43 de ani, care, după ce și-a scos propria coșmelie de sub nămeți, a încercat să transforme iarna într-un anotimp profitabil. Astfel, omul și-a luat nevasta și cei mai mari dintre băieți, s-au dotat cu lopeți și și-au oferit serviciile oricui a avut nevoie de ele. Åži, cum populația sa-tului este îmbătrânită, nu se poate spune că a dus lipsă de oferte. „Am luat și noi cât a dat omul. Zece lei, 15… Am luat, de exempu, 20 de lei pe cinci ore de muncit la o pârtie și să știți că nu este ușor. Dar și oamenii de aici sunt bătrâni, au pensii mici.. cât să le iei…”, a explicat Mihai. Omul spune că se deplasează foarte greu, din pricina unei boli care i-a afectat picioarele și din acest motiv, când el nu mai poate, se duce la muncă Nicoleta, femeia lui. „Ce să facem… Nu poți trăi din nimic. Ajutor social nu primim, nu știu de ce, nici alocație din aia pentru familie așa că trebuie să muncim. Bărbatu-meu este bolnav la picioare, face și el cât poate. Așa că mă duc eu și pentru o zi de muncă primesc 40 de lei… Åži cu banii luăm pâine la copii și ce le mai trebuie, stricul necesar”, explică femeia.
„Din șase copii, măcar doi să se califice”
Åžase copii trebuie să pună la masă, zi de zi, Mihai și Nicoleta. Cel mai mic are doar un an și șapte luni, iar cea mai mare, Gianina, 19. Aceasta s-a născut cu lu-xație de șold, o afecțiune care în zilele noastre poate fi corectată, dacă este tratată din timp. Cum părinții fetei spun că n-au avut bani pentru asta, Gianina a rămas cu handicap fizic pentru tot restul zilelor ei. Ba mai mult, ai săi nici nu au dat-o la școală, tânăra neștiind, în momentul de față, nici să scrie, nici să citească… „N-am avut niciodată bani să o ducem la operație, iar ca să se ducă la școală ar fi trebuit să meargă mult pe jos. Åži nu poate. Așa că ea a rămas acasă, dar pe ceilalți i-am dat. Ea mai face treabă pe aici pe lângă casă, mai vede de ăsta mic când mergem noi cu ziua la muncă”, a explicat, senin, Nicoleta. Zice că nici certificat de handicap nu i-au făcut „că trebuiau bani să umblăm pe la doctori pentru referate și nu am avut de unde”.
Nici Mihai, nici Nicoleta nu par a se considera vinovați de existența fără nicio perspectivă pe care i-au construit-o fetei lor. Ba chiar și ea însăși a ajuns să creadă că unica menire în viață este să se mărite – dacă o lua-o cineva – și să facă copii. N-o invidiază pe sora ei, Mihaela, de 15 ani, care a avut șansa de a merge la școală și nici pe ceilalți trei frați, de 7, 13 și 17 ani care la rândul lor sunt elevi.
Pentru aceștia, Mihai, tatăl, chiar construiește visuri. „Din patru care merg la școală, măcar pe doi să-i văd calificați. Că știu și eu că-i greu să ai serviciu altfel”, spune Mihai. George, fiul de 17 ani, care „trebuia să fie într-a zecea, da’ este doar într-a opta că a rămas doi ani”, zâmbește cu gura până la urechi când aude de perspectiva calificării și zice că vrea chiar mai mult de atât. „Poate reușesc să iau la Liceul nr.6 din Focșani. Vreau să învăț mecanică auto și am auzit că acolo iei și carnetul de șofer”, spune, rușinat, adolescentul.
Sănătatea părinților, pe ultimul plan
Deși are picioarele vizibil afectate de o boală, Mihai nu știe cum se numește aceasta. Nici n-a-ncercat să afle un diagnostic, mergând cel puțin la medicul de familie. „De fapt, numai copiii sunt înscriși la doctor, eu și nevastă-mea nu. Ar fi trebuit să plătim la casa de asigurări ca să ne înscrie și chiar nu avem de unde”, spune omul, explicând că din cauza lipsei banilor, atât el cât și nevasta-sa nu s-au mai gândit la ei, ci doar la cum să le asigure copiilor strictul necesar. Zice că și-au construit cu greu chiar și bordeiul din chirpici, cu două odăi atât de mici și cu tavanele atât de joase încât ai putea jura că sunt destinate unor locatari pitici.
Paturile și celelalte acareturi necesare la casa omului limitează și mai mult spațiul însă curățenia bine întreținută, căldura focului și mirosul de mâncare gătită făceau atmosfera căsuței lor, extrem de primitoare.
Daruri nesperate, ajutoare așteptate
Sâmbăta trecută, cei șase copii ai lui Mihai au avut parte de o mare bucurie. În ușa căsuței lor au bătut tineri de la Asociația Națională a Agențiilor de Turism și Clubul „Off Road” Vrancea, care le-au adus pachete cu alimente și dulciuri. Zâmbetele de pe fețele și din ochii copiilor au spus mai mult decât o mie de cuvinte…
Crescuți în lipsuri, nevoi și sărăcie, dar cu mult bun simț, s-au bucurat de daruri ca și cum ar fi venit, în sfârșit, și la ei Moș Crăciun! Åži, cu toate că se vedea clar că ard de nerăbdare să scotocească prin sacoșe, s-au abținut pe tot timpul vizitei musafirilor neașteptați. Nici n-a fost greu, pentru că pe tot parcursul vieții lor, cei șase copii ai lui Mihai au trebuit să învețe să se abțină. Să renunțe. Să nu-și dorească.
Au ajuns să înțeleagă că ceea ce văd la colegii lor de generație – de la haine, încălțări, jucării, biciclete, cărți, dulciuri, excursii sau tabere – lor nu le este accesibil. Așa că, oricine dorește să le facă viața mai ușoară, le poate dărui, în continuare, orice. De la alimente la articole de îmbrăcăminte, rechizite, încălțăminte până la alte lucruri pe care le consi-derați binevenite unor copii necăjiți, toate le puteți trimite pe adresa Mihai Olteanu, sat Terchești, comuna Popești.
